„Fiul meu mi-a spus că la teste nu înțelege cerința și că o profesoară și-a făcut elevii «proști»”. Copiii întorși din diaspora, față în față cu școala românească

Anul trecut, când s-a întors din Marea Britanie împreună cu familia, Oana Fișer se aștepta ca, înainte de înscrierea la o școală de stat din București, copiii ei, Aron, acum în vârstă de 12 ani, și Ava, de 8 ani, să fie evaluați. Cei doi vorbesc româna, dar nu știu să scrie și să citească la nivelul copiilor care învață în România. La școală, când s-a prezentat cu dosarele copiilor, mama a fost întrebată direct, fără nicio evaluare: «În ce clasă vreți să vi-i băgăm?».

Povestea familiei sale este una dintre poveștile copiilor școlarizați în străinătate care revin în România vorbind limba română, dar fără să fi învățat vreodată să scrie, să citească și să înțeleagă cerințele școlare în această limbă. 

Unul dintre puținele studii românești dedicate fenomenului arată că 64% dintre elevi au perceput începerea școlii în România ca pe o experiență neplăcută, cea mai mare dificultate fiind folosirea limbii române oral și în scris. 

Aron, care făcuse întreaga școală primară în sistemul britanic, a intrat direct în clasa a V-a. Ava a fost repartizată în clasa întâi. Dacă pentru fetiță acomodarea a fost mai blândă, pentru Aron au început greutățile.

Câteva săptămâni mai târziu, avea un 2 la română și un 3 la istorie, iar unii profesori nici măcar nu știau că era primul lui an într-o școală românească. Adaptarea nu a fost doar școlară: ambii copii au fost surprinși de felul în care unii profesori le vorbeau elevilor.

Familia Fișer se stabilise în 2016 în zona Bournemouth, Christchurch, un orășel de pe coasta de sud a Marii Britanii, pe când Aron avea doar doi ani și un pic. A început creșa fără să știe engleză, apoi a parcurs întreaga școală primară în sistemul britanic. Ava a mers, la rândul ei, la grădiniță și la școală acolo, până în anul al doilea. Pentru că în ultimii ani, Oana și soțul ei nu s-au mai simțit în siguranță acolo, au început să se gândească la întoarcerea în România. Atacurile cu cuțite, inclusiv în școlile secundare unde urma să meargă Aron, au cântărit în decizia revenirii în țară. „Nu mai era siguranța de pe străzi. Nu mai era siguranță din niciun punct de vedere, nici materială. Se schimbase totul”, povestește Oana pentru Totul Despre Mame. Întoarcerea în Bucucrești nu a adus familiei o situație financiară mai bună. Soțul Oanei s-a angajat pe un salariu mult mai mic, iar ea încă își caută un loc de muncă. „Nu ne-am întors pentru că ne-a fost dor, ne-am întors pentru siguranță, în primul rând a copiilor”, spune Oana.

„Noi știam la ce să ne așteptăm, dar ei nu”. Doi ani de pregătiri pentru întoarcere

Hotărârea nu a fost luată de pe o zi pe alta. Părinții au început să pregătească revenirea cu aproape doi ani înainte și au vorbit în repetate rânduri cu Aron și Ava despre schimbările care îi așteptau. Pentru copii, România era țara în care se născuseră și în care veneau în vacanțe, dar nu știau nimic despre sistemul școlar.

Citește continuarea articolului AICI.