Florin Piersic, dus la Spitalul Foișor pentru a-i fi scoasă proteza de la genunchi:„Intervenția ortopedică nu e lipsită de riscuri, dar este absolut necesară”
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la Spitalul Foișor pentru a-i fi scoasă proteza la genunchi, a declarat managerul Institutului Balș, Cătălin Apostolescu. Conform medicilor, starea actorului este stabilă în acest moment, „însă vorbim despre un pacient vulnerabil prin vârstă și prin bolile asociate”.
„Va face PET – CT şi va merge la Spitalul Foişor, unde i se va scoate proteza de genunchi”, a declarat joi pentru Agerpres managerul Institutului „Matei Balş”, Cătălin Apostolescu.
„Este stabil în acest moment, însă vorbim despre un pacient vulnerabil prin vârstă și prin bolile asociate”
Institutul a transmis și un comunicat de presă în care spune că situația medicală a pacientului face ca intervenția ortopedică să nu fie lipsită de riscuri, dar ea este absolut necesară pentru îndepărtarea sursei de infecție.
- „Domnul Florin Piersic este stabil în acest moment, însă vorbim despre un pacient vulnerabil prin vârstă și bolile asociate. Este vorba un proces infecțios extins, care are ca surse principale focarele de la nivelul cordului și proteza de la genunchi. Pacientul se află în evaluare și supraveghere multidisciplinară (boli infecțioase ortopedică, cardiologică) pentru cea mai bună abordare terapeutică. Domnul Florin Piersic va fi transferat în această dimineață la Spitalul Foișor pentru tratament ortopedic. Situația medicală a pacientului face ca intervenția ortopedică, să nu fie lipsită de riscuri, dar ea este absolut necesară pentru îndepărtarea sursei de infecție.
- După intervenția ortopedică pacientul va continuă tratamentul procesului infecțios”, arată Institutul Matei Balș.
Amintim că marți seară actorul a fost transferat la Institutul Balș din București cu un elicopter SMURD, de la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca.
Actorul Florin Piersic fusese internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, după ce duminică a suferit o intervenţie de extragere a sondelor unui stimulator cardiac pe care îl avea. Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște la Institutul Inimii.
Florin Piersic are septicemie
Florin Piersic are o infecție generalizată (septicemie) care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, pentru HotNews.ro.
- Florin Piersic are septicemie. Cel mai probabil, infecția a pornit de la o branulă – Institutul Inimii din Cluj
El a spus că actorul avea septicemie când s-a internat în unitatea medicală şi a precizat că trebuiau îndepărtate proteza de genunchi şi stimulatorul cardiac, care erau focare secundare de infecţie. Conform medicului, actorul a fost transferat la Bucureşti pentru a fi executată procedura ortopedică.
„Infecția nu îi pune viaţa în pericol lui Florin Piersic”
Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balş”, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin Piersic a fost diagnosticat cu septicemie, iar potrivit medicilor de la Cluj, de unde a fost transferat, actorul s-a infectat, cel mai probabil, de la o branulă.
Medicul a spus, la Antena 3 și la Digi 24, că la acest moment nu există un risc vital în cazul lui Florin Piersic.
„Maestrul Florin Piersic nu este la ATI, infecția nu îi pune viața în pericol! Nu este o infecție multiorganică care să îi pună viața în pericol”, a declarat miercuri seară, la Digi 24, medicul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului „Matei Balș”.
Acesta a vorbit din nou și despre posibilitatea ca infecția să fi pornit de la o branulă – așa cum au sugerat medicii la Cluj – dar a respins ipoteza susținând că infecția s-a declanșat, cel mai probabil, din cauza unui stafilococ de pe piele, pe fondul imunității scăzute, dar care nu este unul periculos fiind sensibil la antibiotice.
Marinescu spune că actorul a cerut discreție, să i se respecte intimitate și le-a mulțumit fanilor pentru susținere.
„Nu este, aşa cum s-a spus, un risc vital”
- „Dânsul nu numai că este stabil, nu aş spune că starea generală este foarte bună deoarece vorbim, până la urmă, de vârstă, de bolile cronice, dar, fără discuţie, nu este, aşa cum s-a spus, un risc vital, nu este o stare gravă care să îi pună viaţa în pericol în viitorul apropiat, motiv pentru care ceea ce facem noi încă de aseară, de când a ajuns la noi, este o evaluare care nu ţine doar de procesul infecţios. Aici discutăm tot practic: partea ortopedică, cardiologică, tot ce se întâmplă. (…)
- Nu discutăm despre o infecţie care să îi pună în acest moment viaţa în pericol. Cred că este partea cea mai importantă. Ce va fi în viitorul apropiat şi cum vom aborda lucrurile este o altă discuţie, dar nu se pune problema să fie o stare gravă care să îi pună viaţa în pericol”, a afirmat medicul, la Antena 3.
Întrebat dacă există posibilitatea ca actorul să fie operat din nou în următoarele zile, Marinescu a răspuns: „Cu siguranţă că toate sunt de luat în calcul. Evaluarea nu este făcută doar de către infecţionist, este logic să fie aşa, sunt ortopezii şi partea de cardio, vom alege cea mai bună soluţie. În momentul în care se va pune problema, poate şi în orele următoare sau ziua următoare, să avem o altă abordare sigur că vom anunţa”.