Focus Chile in cadrul Festivalului International de Film Bucuresti 2014
Anul trecut, s-au împlinit 40 de ani de la lovitura militară a generalului Pinochet (11 septembrie 1973), soldată cu executarea președintelui Salvador Allende și instaurarea dictaturii militare. Este doar unul dintre motivele pentru care, în cadrul celei de-a 10-a ediții a Festivalului Internațional de Film București (26 martie – 2 aprilie 2014), publicul capitalei va avea ocazia să vadă câteva dintre cele mai recente producții chiliene, filme multi-premiate în cadrul circuitul festivalier internațional, realizate de regizori și producători care au adus cinema-ul chilian în rândul celor mai relevante cinematografii ale lumii.
Focusul Chile, organizat de București IFF în 2014 este compus din următoarele titluri:
Gloria (2013, regia Sebastian Lelio), premiul de interpretare feminină la Berlin pentru protagonista Paulina Garcia – proiecție în prezența regizorului;
Carne de perro (2012), debutul deopotrivă ambițios și șocant în lungmetraj al regizorului-scenarist Fernando Guzzoni, premiat la Goteborg și selecționat la San Sebastian, Rotterdam și Belgrad – proiecție în prezența regizorului;
La Pasión de Michelangelo (2013), cel de-al doilea film al lui Esteban Larraín, o dramă cutremurătoare cu puternice accente religioase și inspirată de fapte reale petrecute în cadrul regimului Pinochet;
Las niñas Quispe (2013), debutul în regie al lui Sebastian Sepúlveda, premiat la Veneția în cadrul secțiunii paralele Settimana internazionale della critica – proiecție în prezența producătorului Juan de Dios Larraín;
Matar a un hombre (2014, regia Alejandro Fernández Almendras), sosit direct de la Sundance Film Festival, unde a câștigat Marele Premiu al Juriului;
documentarul clasic Salvador Allende (2004, regia Patricio Guzmán);
La danza de la realidad, primul film regizat de veteranul Alejandro Jodorowsky după o pauză de 23 de ani, lansat la Cannes 2013 în secțiunea Quinzaine des réalisateurs.
Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film București, cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lung-metraj, va avea loc în perioada 26 martie – 2 aprilie 2014, la Cinema Studio, NCRR – Studioul Horia Bernea, sala Elvira Popescu și Institutul Cervantes.