Sari direct la conținut

Ford a depus singura oferta finala pentru Automobile Craiova

HotNews.ro

Compania americana Ford a depus pana la termenul limita, care a expirat joi la ora 16:00, singura oferta pentru preluarea pachetului de 72,40% din capitalul social al Automobile Craiova, se arata intr-un comunicat al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS).

Oferta Ford Motor Company a fost inregistrata la sediul AVAS la ora 14:00.

Pentru fabrica de la Craiova au depus oferte neangajante General Motors Corporation, Ford Motors Company si compania Russian Machines, parte a grupului rus Basic Element controlat de Oleg Deripaska, unul dintre cei mai bogati oameni din lume.

Istoria Daewoo Automobile Romania

Compania Daewoo Automobile Romania a fost infiintata in 1994, ca societate mixta intre grupul Daewoo, reprezentat prin Daewoo Heavy Industry – care detinea 51% din actiuni, si statul roman, reprezentat prin Automobile Craiova, cu 49% din actiuni.

General Motors si alti parteneri au preluat in anul 2002 o parte a activelor companiei coreene Daewoo Motor, aflata in faliment, insa printre aceste active nu s-a numarat si compania de la Craiova.

In anul 2004, Daewoo Motor a propus Guvernului Romaniei vanzarea pachetului de actiuni pe care il detinea la Daewoo Automobile Romania, conversia datoriilor pe care compania romana le avea la societati din grupul Daewoo si vanzarea pachetului rezultat din conversie.

Anul trecut, autoritatile romane au anuntat ca doresc sa vanda Daewoo Automobile Craiova pana in iunie 2007, dupa ce statul a preluat pachetul de actiuni detinut de grupul sud-coreean la compania romaneasca.

Tranzactia a fost evaluata la 60 milioane dolari, din care 50 milioane de dolari reprezinta cumpararea pachetului majoritar de actiuni, iar 10 milioane dolari reprezinta datoriile uzinei din Craiova catre firme din grupul Daewoo.

Automobile Craiova are un capital social de 39.783.166,5 lei. In afara de AVAS, ceilalti actionari ai societatii sunt SIF Oltenia, cu 22,0620% si alti actionari, cu 5,5348% din capitalul social.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro