Sari direct la conținut

Forta e in continuare cu George Lucas – „The Clone Wars” ajunge in Romania abia la toamna

HotNews.ro

„Stars Wars – The Clone Wars” – Coming to your galaxy, spune trailerul, dar, daca primul film de animatie din seria „Star Wars” are premiera americana pe 15 august, el ajunge in Romania de-abia pe 26 septembrie.

Trailerul poate fi deja vazut in salile noastre desi, daca esti un fan adevarat al seriei (mai ales al primelor filme realizate incepand cu anul 1977), nu cred ca-ti va placea sa-l vezi pe Anakin Skywalker desenat pe computer (chiar daca R2D2 sau Yoda par foarte reali). George Lucas nu-si face insa prea multe griji. A adunat o gramada de bani cu seria „Stars Wars” si cu toata industria de benzi desenate, carti si gadget-uri din jurul ei, dovedind un solid simt al afacerilor (bazat mai ales pe intuitie, spune Syd Ganis, presedintele Academiei Americane de Film).

Ideea de a realiza o productie de animatie „Star Wars” o are din 2002, cand se gandea sa plaseze povestea undeva intre episoadele doi si trei, si ai carei eroi sa fie Obi-Wan Kenobi si Anakin Skywalker. Asa a vrut, asa a facut. „Nu trebuie sa dovedesc nimic nimanui. (…) Star Wars este o ladita cu nisip in care imi place sa ma joc”, a declarat el pentru cotidianul „The New York Times”, care i-a consacrat un amplu articol in editia de duminica, 29 iunie.

Dar spre deosebire de prietenul sau, Francis Ford Coppola, alaturi de care a facut primii pasi in cinema, George Lucas se joaca acum la o ladita de nisip foarte mare, desi se asteapta ca acest film de animatie sa fie episodul „Star Wars” cu cele mai putine intrari din serie.

„Daca face acasa 100 de milioane de dolari, ma declar multumit”, spune George Lucas, in conditiile in care „Revenge of the Sith” a avut doar in Statele Unite, in 2005, incasari de 380 de milioane de dolari. „Youth Without Youth”, pe care Francis Ford Coppola l-a filmat in Romania cu o echipa preponderent romaneasca, a avut in Statele Unite incasari de aproape 250.000 de dolari, si a rulat in doar 18 sali. „Stiati ca a avut premiera?”, l-a intrebat George Lucas pe reporterul de la „The New York Times”.

In momentul de fata, George Lucas e mai aproape de celalalt prieten de-o viata al sau, Steven Spielberg, a carui ultima parte din „Indiana Jones” a produs-o. Chestionat de „The New York Times”, Spielberg a confirmat faptul ca uneori e mai usor sa faci filme scumpe decat filme mici: „Toti am vrea sa facem filme mici si personale, care sa se strecoare in sali fara a fi detectate de radar. Din pacate, pentru mine, George si altii care s-au bucurat si au suportat succesul, zona unde nu poti fi detectat de radar a devenit o zona unde zborul e imposibil.”

Cu atat mai mult cu cat zborul e unul de placere, dupa cum George Lucas insusi o spune, chiar referindu-se la partea a patra din „Indiana Jones”: „Ce motiv am fi avut sa mai facem inca o parte? Nici unul, in afara de: „Doamne, ce distractiv ar fi!”

Oricum ar fi, povestea nu se termina aici. „The Clone Wars” (care e regizat de Dave Filoni) marcheaza inceputul unei serii de animatie „Star Wars”, care va fi difuzata de Carton Network din aceasta toamna.

George Lucas lucreaza acum la sezoanele doi si trei din „The Clone Wars” si pregateste un film cu actori, „Red Tails”, despre faimosii Tuskegee Airmen, pilotii de culoare ai unui escadron din al doilea razboi mondial, trimisi in nordul Africii si in Italia pentru a escorta bombardierele pilotate de albi. Desi au existat zvonuri ca George Lucas nu doar va coproduce filmul, dar il se va intoarce si la regie (n-a mai regizat de la „Revenge of the Sith”), weblogul variety a anuntat pe 18 iunie ca nu George Lucas va fi regizorul, nespecificand insa numele celui ales.

Trailerul „Clone Wars” – aici

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro