Sari direct la conținut

Forțele ruse l-au eliberat pe primarul din Melitopol, anunță Kievul

HotNews.ro
Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, Foto: Captură Youtube
Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, Foto: Captură Youtube

Forțele ruse l-au eliberat pe primarul orașului Melitopol (sud-estul Ucrainei), pe care îl reținuseră săptămâna trectă, a informat miercuri seară un înalt oficial din cadrul biroului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters.

„Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, a fost eliberat din captivitatea rusă”, a anunțat Andrii Iermak, șeful de cabinet al lui Zelenski, într-o postare în social media.

Autoritățile ucrainene au anunțat vinerea trecută că Fedorov a fost „răpit” de forțele ruse.

Primarul fusese reţinut de bărbaţi înarmaţi şi apoi acuzat de fapte de „terorism” de către Procuratura pentru regiunea separatistă – susţinută de Rusia – Luhansk.

La numai o zi, administraţia regională din Zaporojie (sud-estul Ucrainei) anunța că un nou primar a fost instalat în oraşul Melitopol, aflat sub controlul armatei ruse, după ce primarul ales a fost reţinut de ruși.

Citește și:

____

Urmărește ultimele evoluții din a 21-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro