Skip to content

Fost general de rang înalt, găsit mort în condiții suspecte la Roma

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Generalul în retragere Claudio Graziano, președintele constructorului naval Fincantieri deținut de statul italian și un fost șef al forțelor armate italiene, a fost găsit mort în locuința sa din Roma, relatează Reuters.

„Fincantieri își exprimă imensa durere pentru pierderea subită a Generalului Claudio Graziano”, a declarat compania într-un comunicat remis presei luni, fără a oferi detalii despre circumstanțele decesului.

Graziano era în vârstă de 70 de ani. El a fost numit președinte al Fincantieri în 2022. Mai multe surse familiare cu situația au declarat că el a fost descoperit mort la locuința sa din capitala Italiei.

Premierul Giorgia Meloni i-a adus un omagiu, afirmând că generalul a fost un „servitor drept al statului care de-a lungul vieții sale a onorat națiunea, forțele armate și instituțiile prin dedicația, competența și profesionalismul său”.

Suspiciuni că generalul italian, un fost șef al Comitetului Militar al UE, s-a sinucis

ANSA, cea mai mare agenție de presă din Italia, dar și alte canale media italiene, transmit că există dovezi că Graziano s-ar fi sinucis.

Această posibilitate a fost ridicată și de Lucio Malan, un senator din partidul Fratelli d’Italia al lui Meloni.

„Nimic nu ne-a făcut să credem că și-ar putea lua viața”, a declarat acesta.

Pierroberto Folgiero, directorul executiv al Fincantieri, l-a numit pe Graziano un „comandant măreț”, precum și „un manager grozav și un prieten grozav”. El a amintit că generalul și-a pierdut soția anul trecut din cauza unei boli.

Graziano a fost șeful de Stat Major al forțelor armate italiene între 2015 și 2018, poziție din care a plecat pentru a fi președintele Comitetului Militar al Uniunii Europene. El a ocupat această funcție din UE până în 2022.

„El a fost un prieten și un ofițer extraordinar care a onorat Italia și în rolurile sale europene”, a declarat ministrul italian al externelor Antonio Tajani într-un mesaj publicat pe „X”, fosta rețea Twitter.