Fost ministru al energiei atacă ideea că găsești greu oameni competenți pentru companiile de energie: „Dacă vrei să faci numiri bune, găsești oameni. Salarii sunt. Eu l-am numit la Romgaz pe Sergiu Manea, care acum conduce BCR”

„Cred că dintre cei 200-300 de oameni care gestionează sectorul energetic, pe diversele sale componente, peste 80% dintre ei nu au ce să caute în funcțiile de conducere pe care le ocupă”, afirmă Nicolescu în interviul pentru HotNews. 

Răzvan-Eugen Nicolescu este specialist în energie, cu experiență atât în sectorul public, cât și în cel privat. A fost director pentru Reglementare și Afaceri Publice la OMV Petrom, a ocupat funcția de președinte ACER și de ministru. 

„Criza cea mai mare: nu sunt pregătiți profesional” 

HotNews: Domnule Răzvan Nicolescu, cât de gravă este, de fapt, criza energetică din România? Pe de o parte, observăm panica din România, că nu vom produce suficient și că nu vom putea importa cât să acoperim necesarul de consum după oprirea ambelor unități nucleare de la Cernavodă. Pe de altă parte, Comisia Europeană susține că situația este sub control, sigură și stabilă, chiar dacă sunt anumite dificultăți. Care este realitatea?
Răzvan Nicolescu: Avem o criză și este o criză prelungită, dar nu este neapărat o problemă de securitate a aprovizionării. Nu aceasta este cea mai mare problemă a noastră. Eu cred că vom trece cu bine peste această perioadă, adică, cu bine însemnând fără deconectări, fără blackout-uri, fără mari probleme de securitate a aprovizionării.

Criza noastră este, însă, din punctul meu de vedere, o criză de resurse umane, de management al resurselor umane. Cred că dintre cei 200-300 de oameni care gestionează sectorul energetic, pe diversele sale componente, peste 80% dintre ei nu au ce să caute în funcțiile pe care le ocupă.

De ce? Pentru că nu sunt pregătiți profesional să facă față cerințelor necesare ocupării unor astfel de funcții. Este criza cea mai mare. Deci este o criză de resurse umane, o criză de management al resurselor umane, este o criză de competență, de profesionalism. Și aici trebuie să ne trezim. Din punctul meu de vedere, situațiile cu numiri doar pe criterii de apartenență la un partid, la un clan, nu mai pot continua. Este nevoie de competență.

Profitul nu poate fi singurul criteriu

-Spuneți că aceste numiri sunt făcute pe criterii de apartenență la clan. Care ar fi soluțiile?
-În primul rând, numirea celor care conduc companiile este un proces fundamental. La companiile de stat, peste tot în lume, există o influență politică. Nu trebuie să fim naivi. 

De exemplu, la francezi, când fac o numire într-o companie de stat, ei aleg între doi, trei, patru sau cinci oameni care pot corespunde din punct de vedere profesional. Și atunci, în ultima instanță, dacă la putere este un partid mai de dreapta, îl aleg pe unul care li se pare că este puțin mai de dreapta. Sau mai de stânga. Dar, din punct de vedere profesional, toți corespund.

Problema la noi este că foarte puțini corespund profesional. Deci prima problemă este legată de numiri.

A doua problemă este una sistemică și este legată de mandatele și criteriile de performanță care li se propun celor care conduc companiile și pe care aceștia le acceptă. Dacă aceste criterii de performanță sunt legate numai de profit, așa cum cred că se întâmplă într-o mare măsură, atunci ce ne mai mirăm că nu se fac investiții?

Descurajarea investițiilor

Investițiile înseamnă, odată, niște bani blocați. Iar când investițiile sunt finalizate, înseamnă niște costuri de amortizare. Iar costurile de amortizare au un impact asupra profitului.

Deci, dacă noi îl numim pe unul care nu este competent profesional și îi mai dăm și un mandat într-un fel în care îl descurajăm să facă investiții, ne întrebăm atunci de ce nu sunt investiții și de ce sunt prețurile mari?

Prețurile mari sunt și pentru că am stabilit criterii de performanță exclusiv orientate către profit.

„Dacă vrei să faci numiri bune, găsești oameni”

-De ce este construit sistemul de numiri în acest mod?
-Este un lucru care s-a deteriorat de la an la an. În lunile în care am lucrat eu în administrație, lucrurile nu erau așa.

Eu am reușit să-l numesc, dacă vă aduceți aminte, în Consiliul de Administrație de la Romgaz, pe domnul Sergiu Manea. L-am convins să accepte. A acceptat mandatul, a lucrat o perioadă de timp acolo. Ulterior, a ajuns președintele celei mai mari sau a doua cea mai mare bancă din România (n.red. CEO BCR).

Și poți să continui cu exemple de genul ăsta.

Dar, ca să faci niște numiri bune, în primul rând trebuie să vrei să le faci. Pentru că, dacă vrei, dacă găsești, dacă cauți și dacă te agiți, găsești oameni și îi convingi să vină.

Mai ales că salariile și remunerațiile nu sunt deloc mici. Sunt în linie cu piața.

Vă aduceți aminte? Am convins-o să vină la Electrica în Consiliul de Administrație pe una dintre cele mai cunoscute doamne din sistemul bancar european, din familia Rothschild (n.red. Arielle Malard de Rothschild).

Deci am convins oameni la nivel local, am convins și oameni la nivel internațional să se implice. Dar îmi doream să fac acest lucru, în primul rând. Dacă nu-ți dorești și primești o listă de la partid și se împart posturile în funcție de organizație și de nu știu care primar, este „vrei sau nu vrei?”. După aceea, „poți sau nu poți?”. Prima dată trebuie să vrei.

Nicolescu: Asta este România. Eu îi spun „politica racului”.

-În momentul de față, care sunt cele mai mari vulnerabilități ale sistemului energetic românesc? Pe lângă această criză de resurse umane, mai vorbim despre lipsa capacităților de producție, despre lipsa stocării.
-Pe lângă criza de resurse umane, este o problemă legată de investiții. Eu cred că în anii următori nivelul investițiilor se va regla, se va îmbunătăți, în special datorită unor investiții făcute de privat.

Dar avem criză de resurse umane, avem probleme cu investițiile și avem, a treia problemă din punctul meu de vedere, un cadru de reglementare și fiscal din ce în ce mai puțin predictibil.

Adică, în loc să mergem către mai multă predictibilitate, mergem către mai puțină predictibilitate.

Astăzi vrem să încurajăm prosumatorii, mâine constatăm că sunt prea mulți. De ce au ajuns să fie prea mulți? Și, în loc să luăm o pauză cu noi prosumatori, ne gândim cum să-i păcălim pe cei pe care i-am încurajat verbal și financiar să devină prosumatori.

Asta este România. Eu îi spun „politica racului”.

„Nostalgia nu ține loc de eficiență”

-Cât de mult din actualele probleme sunt rezultatul unor decizii luate în ultimii zece ani, să zicem, și cât este rezultatul unor factori imposibil de controlat, precum seceta?
-Sistemul energetic trebuie să fie suficient de rezistent pentru a face față secetelor, furtunilor, inundațiilor și așa mai departe. Dar noi, din păcate, încă suntem foarte nostalgici. Nostalgia nu ține loc de eficiență. 

Ne trezim că facem contracte pentru diferență când deja era boom-ul de investiții în fotovoltaic. Trebuia să le facem cu patru ani înainte.

Acum ne trezim că facem apeluri pentru baterii, când sunt mulți gata să-și instaleze baterii pe banii lor. Este vorba despre cum implementăm niște politici. Avem niște instrumente, avem o grămadă de bani, am avut o grămadă de bani de la Uniunea Europeană. Cum utilizăm acești bani pentru a executa niște mișcări într-o manieră coerentă?

Încă se discută despre proiecte despre care se vorbea când era student

-Spuneți că există prea multă nostalgie. La ce vă referiți, concret?
-Despre anumite proiecte vorbim de pe vremea când eram la facultate. În curând mi se duc copiii la liceu. Despre ce vorbim? Eram student la Energetică și vorbeam despre centrala, nu știu care, de la Tarnița. Le faceți sau nu le faceți? Vorbim prea mult și nu facem aproape nimic.

Din fericire, se mai mișcă sectorul privat. Dar există o îngrijorare că, din punct de vedere al calității, mai ales pe zona de investitori străini, suntem într-o degradare. Și această degradare este generată de această impredictibilitate. Noi trebuie să fim serioși. Trebuie să ne gândim de zece ori. Când spunem ceva, trebuie să implementăm și trebuie să implementăm pe termen lung ceea ce decidem. 

Nu decidem ceva astăzi, iar mâine schimbăm și plafonăm prețurile. Nu avem contoare inteligente, nu putem să implementăm tarife orare. Le spunem declarativ „nu spălați la ora 8, în vârf de consum”, dar aici trebuie să avem niște instrumente și reglementări care să-i încurajeze prin tarife să facă lucrurile astea.

Trebuie să remodelăm vârful de consum. Sunt multe lucruri care nu se fac.

„Nu pierdem doar investiții, pierdem și calitatea investitorilor”

-Există riscul ca România să piardă investiții private din cauza instabilității legislative, de la ANRE sau de la alte instituții?
-Pierdem investiții private și pierdem calitatea investitorilor, pentru că și investitorii sunt unii mai serioși, de lungă durată, firme mari, europene, anglo-saxone, americane, care, când pun piciorul undeva, rămân pe termen lung, își respectă statul în care operează, își plătesc taxele, își plătesc corect angajații și așa mai departe.

Sau putem să avem investitori străini aventurieri, veniți să dea tunuri, să câștige repede și mult, iar apoi să-și vadă de drum. 

Dacă suntem impredictibili și suntem neserioși, atunci se duc către cei care sunt predictibili și sunt mai serioși.

„Teoretic, statul poate administra bine companiile. Practica ne contrazice”

-Legat de investiții, ar trebui să renunțe statul la rolul de investitor în producția de energie? Ne uităm, de exemplu, la centrala de la Iernut, a companiei de stat Romgaz, care a început acum zece ani și nu a fost finalizată.
-E o întrebare foarte grea. Teoretic, statele, în momentul de față, sunt din ce în ce mai interesate să fie implicate în acest sector strategic. Deci trendul este de implicare a statelor. Dar ideea la noi este dacă această implicare este benefică.

Pentru că noi nu avem, în afară de niște companii din energie care merg și supraviețuiesc în special datorită faptului că operează niște active amortizate.

Iar situația cu prețurile… Prețurile s-au tot dus de-a lungul timpului în sus. Și ele sunt cât de cât într-o stabilitate, într-un echilibru.

Dar este întrebarea dificilă pentru că, uitându-mă la alte companii, cum sunt administrate, mi-e foarte ușor și am foarte multe exemple să spun că statul este foarte prost administrat. Foarte prost.

Și mă întorc la începutul discuției noastre, în care spunem: avem o mare problemă de resurse umane. Deci, teoretic, noi putem să găsim 10, 20, 50, 200 de oameni competenți. Zic eu, avem nevoie de 200 de oameni competenți. 

Putem să găsim în această țară 200 de oameni competenți și putem să-i convingem să-și asume. Cred că aceste companii, teoretic, pot să fie bine gestionate și bine administrate. Dar realitatea ne arată că nu se întâmplă. Spun că e greu de răspuns pentru că, teoretic, se poate, practica, în schimb, ne contrazice.

Despre închiderea centralelor pe cărbune 

-Autoritățile române au cerut Comisiei Europene amânarea închiderii centralelor pe cărbune. Trebuie să continuăm cu ele sau nu?
-Într-o situație de criză, orice capacitate la dispoziție este de ajutor.

Mie mi se pare că, în jurul centralelor pe cărbune, s-a creat o poveste legată de Uniunea Europeană, care vine și ne închide nouă centralele pe cărbune. 

Centralele pe cărbune, de-a lungul timpului, au fost foarte prost administrate. Foarte prost administrate. Au randamente proaste. Multe grupuri sunt vechi. Au costuri de producție din ce în ce mai mari. Dar, sigur, ele, într-o situație ca aceea în care suntem acum, sunt utile. Și atunci, ce trebuie să faci?

Din punctul meu de vedere, nu trebuia să te angajezi administrativ că închizi unități înainte de a fi sigur că pui altele în loc. Adică eu aș fi spus că Uniunea Europeană a spus: „Voi aveți niște probleme cu centralele alea pe cărbune. Au randamente proaste. Uite, vă dăm niște bani să le modernizați”. 

Eu aș fi spus: „Da, mulțumesc, iau banii. Voi încerca să-i utilizez, voi construi aceste unități și, după ce le voi construi, le voi închide pe celelalte”. Ei ne-au dat banii, noi ne-am făcut că vom construi niște unități.

„La investiții de sute de milioane sau miliarde de euro intervine competența”

-Dar de ce ne-am făcut că le construim?
–Sunt investiții de sute de milioane, de miliarde de euro. Trebuie să te pricepi, să ai experiență când faci investiții. Nu-i așa ușor. 

Apucați-vă dumneavoastră sau orice om citește interviul nostru să se gândească: când te apuci să faci o casă, de câte probleme te lovești. Nu găsești aia, când vine aia, nu-i cealaltă, când vine cealaltă, vine conducta, nu-i chiuveta, când ai chiuveta, nu ai banda de izolare, când ai banda de izolare, îți pleacă instalatorul la o altă lucrare și așa mai departe.

Deci avem probleme când ne amenajăm o locuință, probleme de organizare. Dar la investiții de acest nivel? 

Și aici intervine competența, intervine priceperea, intervine know-how-ul, să știi să le faci. Aceasta este o problemă de management. Și mă întorc la oameni.

„Punem competența mai presus de obediență?”

-Acei manageri rămân în permanență pe funcții înalte în sistemul energetic românesc sau există vreo șansă să se schimbe lucrurile în ceea ce privește modul de numire a managerilor?
-Vrem sau nu vrem competență? Care este politica de resurse umane a statului? Punem competența mai presus de obediență? 

„Dacă aș avea puterea, aș schimba peste 80% dintre oamenii care conduc sectorul energetic, iar când spun 80%, cred că sunt un pic prea generos.”

-Ce proiecte energetice ați accelera în următorii doi ani, de exemplu?
–Din punctul meu de vedere, un singur proiect este mai important. Unul singur: numirea unor oameni competenți în cele două-trei sute de funcții de decizie din energie.

Dacă mi-ar da cineva această putere, aș schimba peste 80% dintre cei de acum. I-aș schimba într-o zi. Aș numi alți oameni competenți și integri.

Acesta este proiectul de care avem cel mai mare nevoie. Restul, că va face unitatea aia, cealaltă, una sau alta, renunțăm, facem, sunt detalii. Cel mai important lucru este pe zona de competență, în managementul sectorului, în guvernanța sectorului, însemnând instituții și companii.

Peste 80%, din punctul meu de vedere, trebuie schimbat. Iar când spun 80%, cred că sunt un pic prea generos.

Cine este Răzvan Nicolescu

Răzvan-Eugen Nicolescu este specialist în energie, cu experiență atât în sectorul public, cât și în cel privat. A fost director pentru Reglementare și Afaceri Publice la OMV Petrom între 2008 și 2014 și a ocupat funcții de conducere în cadrul Agenției pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER), inclusiv cea de președinte. În 2014 a fost ministru al Energiei.

Între 2015 și 2021 a fost partener pentru Resurse Energetice și Sustenabilitate a Deloitte pentru Europa Centrală. Între 2021 și 2025 a fost membru al Consiliului de Guvernanță al Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT). 

Din 2021 este membru al Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, fiind reales în aprilie 2025. De asemenea, conduce Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice.