Sari direct la conținut

Fost spion MI6: "Putin va fi în incapacitate medicală peste trei luni" (presă)

HotNews.ro
Vladimir Putin de Ziua Rusiei, Foto: Captura video
Vladimir Putin de Ziua Rusiei, Foto: Captura video

Vladimir Putin „are doar trei până la șase luni” înainte de a intra în „incapacitate din punct de vedere medical”, a afirmat fostul agent MI6, Christopher Steele, care a explicat că, potrivit diverselor surse din serviciile secrete occidentale, președintele rus ar putea fi înlăturat rapid, scrie Il Messaggero. Steele, prin urmare, a dat credit numeroaselor zvonuri despre starea de sănătate a țarului.

„Este foarte bolnav, mai are de trăit numai câteva luni”, „are cancer tiroidian”, „este diabetic”, „are boala Parkinson în stadiu incipient”, „a suferit numeroase operații secrete în străinătate”. Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele zvonuri, care au circulat de când Rusia a invadat Ucraina. De la staff-ul numeros de medici care sunt pe urmele sale, trecând de la videoclipuri suspecte până la întâlnirile pe care le-a anulat: iată cele cinci „mistere” care înconjoară figura șefului de la Kremlin.

Presa din întreaga lume a observat că, în ultimii ani, Putin a fost adesea însoțit în călătoriile sale în străinătate de o echipă numeroasă de medici

Între 2016 și 2017, în călătoriile din afara Rusiei ar fi fost văzut înconjurat de cinci medici, care ulterior au devenit, în unele împrejurări, chiar și 13 în același timp. Printre ei medici de resuscitare, neurochirurgi, medici generaliști, oncologi. Întrucât unul dintre ei era cunoscut pentru studiile sale despre cancerul tiroidian, iar Putin – conform relatărilor presei – l-a vizitat de 35 de ori la Soci, un oraș din sudul Rusiei renumit pentru Jocurile Olimpice, aceasta rămâne una dintre cele mai populare și credibile ipoteze în acest moment, însă niciodată confirmată de Kremlin.

Pe lângă ipoteza conform căreia Putin suferă de un grav cancer tiroidian, infirmat în mai multe rânduri de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, există multe altele care se succed una după alta. De la cea care îl vede suferind de o formă severă de diabet, din cauza feței umflate, până la cea conform căreia președintele rus are Parkinson într-un stadiu incipient, care ar crea un început de demență, până la probleme la coloana vertebrală cauzate de o cădere de pe un cal, agravate după o accidentare în timpul jocului de hochei.

Nu lipsesc presupunerile despre o „leucemie galopantă” și despre „sindromul Asperger”

Niciuna dintre aceste presupuneri nu a avut vreodată o confirmare oficială. Analiştii, medicii şi savanţii s-au „dezlănţuit”, în special după întâlnirea lui Vladimir Putin cu ministrul Apărării, Serghei Şoigu. Poziția președintelui, „cocoșarea” umerilor, „mișcarea ciudată a piciorului drept” și tremurul unor degete și a mâinii care se ține de masă fără să se miște vreodată, combinate cu vocea lui Putin, i-a făcut suspicioși chiar și pe cei mai sceptici, făcându-i pe mulți să emită ipoteza unor dificultăți fizice legate de boala Parkinson.

De asemenea, există multe zvonuri cu privire la tratamentele pe care le-ar urma Putin, pentru a scăpa de acest „rău misterios”. De la cele mai clasice, care îl văd înconjurat de neurochirurgi, oncologi, hematologi și neurologi, până la operațiunile secrete efectuate în afara Rusiei, care sunt – conform zvonurilor – acum foarte numeroase. Sunt și cei care vorbesc de terapii mai speciale, precum „tratamente alternative” și „metode homeopate”, până la „împachetările cu sânge de căprioară” care, potrivit unor experți intervievați de presă, ar avea „efecte la limita miraculosului”.

Zvonurile despre condițiile precare ale liderului rus sunt alimentate în ultimele zile și de absența lui Putin la emisiunea anuală „Direct Line to Vladimir Putin”, în cadrul căreia președintele răspunde la întrebările cetățenilor. În timp ce unii analiști au observat că absența sa se poate datora temerilor de a fi vizat de întrebări „ostile” despre războiul din Ucraina, alții consideră că este legată de îngrijorările personalului președintelui cu privire la sănătatea sa. Potrivit tabloidului „The Sun”, de exemplu, președintelui Rusiei, în vârstă de 69 de ani, i-ar fi greu „să reziste” mai bine de trei ore la rând în emisiune.

Material realizat cu sprijinul agenției Rador.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro