Sari direct la conținut

Fosta Miss Columbia a fost arestata pentru trafic de droguri in Buenos Aires

HotNews.ro

Un manechin columbian, acuzat ca se afla in fruntea unei retele care transporta cocaina din Argentina catre Europa, prin Mexic a fost arestat in Buenos Aires. Angie Sanclemente Valencia, o fosta regina a frumusetii, a fost retinuta de catre autoritati pentru trafic de droguri si folosirea colegelor ei pentru contrabanda cu substante interzise, relateaza SkyNews.

Supranumita „Regina Narcoticelor” de catre presa din Argentina, Sanclemente a fost pusa sub urmarire generala inca din decembrie, atunci cand un alt model a fost arestat la Cancun, dupa ce in bagajele sale au fost descoperite 55 de kilograme de cocaina. Alti sase presupusi membri ai bandei au fost arestati si acuzati de legaturi cu top modelul de origine columbiana.

Dupa ce Interpolul a emis un mandat de arestare pe numele sau, manechinul s-a ascuns si si-a sustinut nevinovatia in repetate randuri pe Facebook, insa a fost descoperita dupa ce a postat mai multe poze cu Buenos Aires.

Sanclemente a castigat concursul national de frumusete in anul 2000 la varsta de 21 de ani, insa a fost fortata sa renunte la coroana, dupa ce oficialii competitiei au descoperit ca tanara era casatorita, lucru ce incalca regulile concursului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro