Sari direct la conținut

Fostul șef ANPC, Horia Constantinescu, și-a dat demisia din PSD. Decizia, venită la câteva zile după ce își anunțase candidatura la Primăria Constanța

HotNews.ro
Fostul șef ANPC, Horia Constantinescu, și-a dat demisia din PSD. Decizia, venită la câteva zile după ce își anunțase candidatura la Primăria Constanța

Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, demisionează din PSD, după ce anunțase că vrea să candideze la Primăria Constanța, transmite Mediafax.

„Subsemnatul Horia Constantinescu, membru al organizației Costinești, prin prezenta vă rog să luați act de demisia mea din această calitate, înțelegând să părăsesc rândurile Partidului Social Democrat”, scrie în demisia fostului preşedinte al ANPC.

Constantinescu a declarat că a aflat din presă despre o eventuală demitere a sa dacă nu este „cuminte”: „consider că promovarea adevăratelor valori a rămas o prioritate pentru PSD Constanța, iar o (exprimarea staff-ului municipal) ca mine nu are ce le căuta alături!”.

Horia Constantinescu și-a anunțat, cu câteva zile în urmă, intenția de a candida la Primăria Constanța și a spus că nu a cerut permisiunea colegilor săi să candideze: „Nu cred că trebuia să cer voie. Suntem maturi, unii chiar bărbați, iar purtarea unui dialog ajută la o comunicare mai bună”.

Potrivit presei locale, organizația PSD îl susține pe actualul primar Decebal Făgădău pentru o nouă candidatură, iar liderul local Felix Stroe ar fi spus că eventuala candidatură a lui Horia Constantinescu la Primăria Constanța ar reprezenta o „auto excludere” din partid.

În noiembrie 2019, Horia Constantinescu a fost eliberat, în baza unei decizii a premierului Ludovic Orban, din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Fostul preşedinte al ANPC declarat că restructurările iniţiate i-au cauzat retragerea din funcţie și dezvăluia că numai 20 dintre cei 51 de comisari din Bucureşti sunt competenţi: „Avem tâmpi în instituţii la nivel de Bucureşti-Ilfov”.

Horia Constantinescu, membru PSD, este nașul de cununie al fiului cel mare al fostului prim-ministru Adrian Năstase, Andrei. De asemenea, noul șef al ANPC are, alături de Andrei Năstase, un restaurant în Parcul Regele Mihai (fost Herăstrău) din București, potrivit ziarului constănțean Info Sud-Est.

De asemenea, Horia Constantinescu este nepotul lui Miron Constantinescu, unul dintre liderii politici care au contribuit la instaurarea comunismului în România și nu s-a dezis niciodată de trecutul său sau de prieteniile pe care le-a cultivat de-a lungul timpului.

Ca șef al OPC Constanța, Horia Constantinescu s-a remarcat prin controale televizate și zgomotoase, la diverse restaurante de pe Litoral.

Mai multe aici.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro