FOTO. BNR lansează astăzi prima monedă dreptunghiulară din România. E pentru colecționari, dar poate fi folosită și pentru plată
Banca Națională a României lansează luni în circuitul numismatic o monedă din argint dintr-o nouă serie, dedicată pictorilor români. Este și prima monedă de formă dreptunghiulară lansată de bancă în circuitul numismatic, anunță instituția într-un comunicat de presă.
Prima monedă din această serie, „Pictori români” îl are ca personaj pe Nicolae Tonitza. Fața colorată a monedei prezintă tabloul „Flori galbene” de Nicolae Tonitza aflat în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României și care a făcut parte, în perioada interbelică, din colecția de artă a Băncii Naționale a României, scrie în comunicat.
Pe față mai apare inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2026”.
Reversul monedei prezintă portretul, numele pictorului Nicolae Tonitza și anii între care a trăit acesta „1886-1940”.
Cât costă
Potrivit BNR, tirajul aprobat pentru această emisiune numismatică este de 500 de piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 1.150,00 lei cu TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.
Monedele din argint din Seria „Pictori români” – Nicolae Tonitza au putere circulatorie pe teritoriul României.
Ce dimensiuni are
Moneda are dimensiunile de 43X31 mm și o greutate de 31,103 grame și este zimțată pe margini.
Doritorii interesați de aceste monede se pot îndrepta către sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.