Sari direct la conținut

FOTO Cozi la sucursalele BNR pentru bancnota aniversară dedicată Centenarului

HotNews.ro
Coada la sucursala BNR, Foto: Hotnews
Coada la sucursala BNR, Foto: Hotnews

Bancnota aniversară lansată luna aceasta de BNR cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire generează cozi la sucursalele Băncii Naționale. Zeci de persoane stau luni la coadă, la sucursala BNR din strada Lipscani, pentru a obține bancnota cu valoarea nominală de 100 de lei ce se vinde – împreună cu un pliant – la prețul de 150 de lei, exclusiv TVA.

Înghesuială a fost și săptămâna trecută, interesul de a obține una dintre cele 10.000 de bancnote tipărite fiind mare.

La cozi nu stau numai colecționari, ci și cei care speculează interesul unor astfel de doritori. Pe site-urile cu anunțuri, bancnota a apărut deja la vânzare, cu prețuri între 320 și 1.000 de lei.

Cum arată bancnota:

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: în partea dreaptă portretele regelui Ferdinand I şi reginei Maria; dedesubt, pe două rânduri, numele acestora şi anii de viaţă, respectiv „REGELE FERDINAND I 1865-1927” şi „REGINA MARIA 1875-1938”. În zona centrală, o imagine de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.

Tot pe avers mai sunt imprimate: stema României, în stânga sus, denumirea băncii centrale „BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, pe orizontală sus, iar dedesubtul acesteia, medalionul cu sigla BNR şi, mai jos, anii „1918-2018”. Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos, pe orizontală, în cifre „100”; în partea centrală jos, în litere, pe două rânduri „LEI UNA SUTĂ”; în dreapta jos, pe verticală, în litere „UNA SUTĂ LEI” şi în dreapta sus, pe verticală, în cifre „100”.

Semnăturile guvernatorului şi casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere.

Data punerii în circulaţie, respectiv „1 decembrie 2018”, este imprimată pe verticală, în dreapta.

Pe reversul bancnotei sunt ilustrate intrarea în București a alaiului regal la l Decembrie 1918 și un fragment din buzduganul regelui Ferdinand I, respectiv patru femei în costume populare specifice fiecărei provincii româneşti unite: Basarabia, România, Ţara Ardealului şi Bucovina.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro