Sari direct la conținut

FOTO Cum va arăta pasajul construit de Primăria Sectorului 4 la Apărătorii Patriei

HotNews.ro
Simulare cum va arăta pasajul de la Apărătorii Patriei, Foto: Primăria Sector 4 Bucureşti
Simulare cum va arăta pasajul de la Apărătorii Patriei, Foto: Primăria Sector 4 Bucureşti

Primarul Sectorului 4, Daniei Băluță, a publicat, joi, pe pagina de Facebook, câteva simulări cum va arăta pasajul rutier suprateran pe care instituția îl construiește în intersecția de la Apărătorii Patriei. Pasajul va avea o lungime de 860 m, două benzi pe sens, și traversează Șoseaua Berceni, dinspre Turnu Măgurele spre strada Sergent Ion Iriceanu.

Lucrările pentru devierea rețelelor de utilități, pentru construirea pasajului, au început în această primăvară și se vor finaliza în august, au declarat reprezentanții instituției pentru HotNews.ro. După finalizarea acestor lucrări se va putea devia traficul pe bretelele amenajate, potrivit sursei citate.

Apoi vor începe lucrările pentru construirea pasajului. Termenul de finalizare este mai 2026. Lucrările costă circa 87 milioane lei, potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați, iar constructorul desemnat este Asocierea Concelex, Omega Star Systems, Alpenside, Luxten și PAB România.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro