Sari direct la conținut

FOTO Imagini dramatice: Piratii somalezi ataca un vas chinez in Golful Aden

HotNews.ro

Televiziunea publica din China a prezentat imagini dramatice cu echipajul unui vas chinez ce foloseste cocktailuri Molotov si furtunuri cu apa pentru a respinge atacul unui grup de pirati care a incercat sa captureze nava, transmite ABC. Atacul piratilor a determinat guvernul de la Beijing sa decida trimiterea unor nave de razboi in Golful Aden „in viitorul apropiat” pentru a proteja vasele comerciale impotriva piratilor care actioneaza in zona.

Atacul a avut loc miercuri dimineata, cand noua pirati inarmati cu lansatoare de grenade si arme automate au pus stapanire pe vasul Zhenhua 4. Echipajul format din 30 de marinari a folosit cocktailuri Molotov si furtunuri cu apa pentru a-i opri. Marinarii s-au inchis in cabine, iar piratii nu au reusit sa deschida usile.

Doua elicoptere si o nava de lupta din Malaezia au venit in ajutorul vasului chinez, fortand piratii sa abandoneze vasul.

China trimite nave de razboi in Somalia

Echipajul se pregateste sa reziste
Foto: www.abc7.com

Ministerul chinez de Externe a anuntat ca sprijina o cooperare internationala mai puternica in combaterea pirateriei in largul coastelor Somaliei.

Informatia a fost anuntata de Global Times, publicatie apropiata Partidului Comunist, care a precizat ca flota chineza va trimite doua crucisatoare si un vas de aprovizionare. Ziarul a mentionat ca misiunea navelor de lupta chineze reprezinta „cea mai mare expeditie navala dupa secolul al XV-lea”.

Departamentul de Stat a salutat decizia autoritatilor de la Beijing care au decis ca „noi, ca si comunitate internationala, trebuie sa actionam”.

Marti, Consiliul de Securitate al ONU a aprobat, in unanimitate, o rezolutie propusa de Statele Unite prin care piratii somalezi pot fi urmariti atat pe mare, cat si pe uscat. Rezolutia autorizeaza statele sa recurga la „toate masurile

Imagine din timpul confruntarilor
Foto: www.abc7.com

necesare”, pe uscat si pe mare, pentru a opri actele de piraterie planificate sau realizate de pe teritoriul somalez.

Documentul extinde astfel puterile prevazute pana in prezent, potrivit carora nave militare din alte state pot intra in apele teritoriale ale Somaliei pentru a urmari piratii.

Peste 100 de vase au fost deturnate de pirati in acest an in largul coastelor Somaliei, iar rascumpararile platite raufactorilor se ridica la ordinul a zeci de milioane de dolari.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro