Skip to content

FOTO Incendiu la Termocentrala Rovinari. Producția de energie, oprită

Un incendiu puternic a izbucnit duminică dimineață la Termocentrala Rovinari din județul Gorj, la zona instalației de desulfurare. Din cauza flăcărilor, grupul energetic 5, singurul aflat în funcțiune la momentul incidentului, a fost oprit, potrivit Digi24.

Focul s-a manifestat la nivelul unor instalații tehnice, iar la fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje ale ISU Gorj. Ca măsură de siguranță, grupul energetic 5 a fost oprit imediat. Se încearcă pornirea unui alt grup, grupul 4. 

Intervenția pompierilor a durat aproximativ două ore, iar incendiul a fost localizat și lichidat înainte de a se extinde la alte instalații ale centralei, potrivit sursei citate.

Imagini cu urmările incendiului au fost publicate pe pagina de Facebook „Salariații Complexului Energetic Oltenia”.

„Fumul dens a fost observat de la disțantă în zona instalației de desulfurare. Producția de energie a fost oprită instant de sistemele de protecție. Incendiul a fost localizat”, potrivit postării.

Incendiu la Termocentrala Rovinari. Foto: Facebook SALARIAȚII Complexului Energetic Oltenia

Nu au fost înregistrate victime, iar cauza exactă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită.

Incendiu la Termocentrala Rovinari. Foto: Facebook SALARIAȚII Complexului Energetic Oltenia