Sari direct la conținut

FOTO Începe școala. Ce mari lucrări de infrastructură au în lucru primăriile din București și ce zone trebuie să eviți ca să nu rămâi blocat în trafic

HotNews.ro
Prelungirea Ghencea , Foto: Hotnews / Catiușa Ivanov
Prelungirea Ghencea , Foto: Hotnews / Catiușa Ivanov

De luni începe școala, iar traficul din București va fi din ce în ce mai aglomerat. Aglomerația este și mai mare în zonele unde sunt șantiere și restricții de circulație. Primăria Capitalei și Primăriile de Sector au deshise 6 șantiere mari pe zona de infrastructură rutieră: Prelungirea Ghencea, intersecția bd. Metalurgiei cu strada Turnu Măgurele, Piața Eroii Revoluției, Podul Grant, strada Iuliu Hațieganu, Drumul Osiei. Acestora se adaugă șantierele pentru schimbarea rețelei de termoficare, care de multe ori blochează o bandă de circulație. Unde sunt restricții de circulație și când se vor finaliza lucrările?

Pasajul de la Doamna Ghica, unul dintre punctele fierbinți în traficul din București, tocmai a fost deschis, a fost deschisă circulația și pe strada Iuliu Hațieganu, care face legătura între Titan și Berceni, deși mai sunt lucrări de făcut, se circulă fără restricții în zonă. Mai sunt în lucru Pasajul Metalurgiei, însă nu sunt restricții de trafic, și pasajul pietonal de la Eroii Revoluției, unde circulația este restricționată pe o bandă, lângă cimitirul Belu. Cele mai mari probleme sunt la Prelungirea Ghencea, unde lucrările la primele două tronsoane se vor finaliza abia în vara anului următor, iar circulația se desfășoară pe o bandă pe sens. Blocaje apar și în zonele unde circulația este restricționată pentru înlocuirea rețelei de termoficare.

Lărgirea stăzii Prelungirea Ghencea

Locuitorii din zonă spun despre această lucrare că este blestemată. A început în 2019, iar de atunci s-au făcut doar câteva sute de metri de drum, nici acelea finalizate. Traficul este de coșmar, circulația desfășurându-se în mare parte doar pe o bandă pe sens.

Tronsonul II, aflat între strada Brașov și strada Râul Doamnei, început în 2019 de administrația Firea, nu este nici acum terminat. S-a lărgit strada la două benzi pe sens, s-au făcut trotuarele și pistele pentru biciclete, mai trebuie însă turnat stratul de uzură, făcute marcajele rutiere și amenajate spațiile verzi. În această situație a rămas de la finalul anului trecut.

„Noi, Trustul de Clădiri Metropolitane, lucrăm la tronsoanele 1 și 2. Restul, tronsoanele 2 și 4, linia de tramvai și parcarea park&ride a fost scos din contract, va fi reproiectat și va fi scos la licitație de Primăria Capitalei. Proiectul tehnic are multiple vicii, a fost livrat sub presiune în campania electorală de Compania Municipală Durabilă, care acum este în faliment. Proiectul a fost executat fără a se ține cont de realitatea din teren, sunt foarte multe dispoziții de șantier pentru ajustarea proiectului. De asta este un șantier care merge așa de greu”, a explicat pentru HotNews.ro Cristian Hiver, directorul companiei municipale Trustul de Clăriri Metropolitane.

La tronsonul II mai trebuie amenajate spațiile verzi și turnat stratul de uzură și marcajele rutiere, spune Hiver. „Vom face aceste lucrări în următoarele două luni”, spune Hiver.

Pe tronsonul I, aflat între terminalul tramvaiului 41 și strada Brașov, lucrările au început în această primăvară, însă până acum s-a lucrat în principal doar la mutarea rețelelor de curent. Constructorul spune că nu poate avansa până nu sunt mutate cablurile, dar sunt probleme și cu proiectul tehnic. Vine, la mijlocul zilei, pe șantier nu era nimeni. Traficul se desfășoară pe o bandă pe sens.

„Am început în primăvară, a durat foarte mult dialogul dintre Primărie și Enel. La tronsonul I lucrăm la partea cea mai puțin vizibilă, dar foarte importantă, deviem rețea de medie tensiune și joasă tensiune, este un contract în parteneriat cu Compania Municipală de Iluminat. După ce vor fi trase claburile de medie tensiune, putem dezactiva cablurile existente, ca să săpăm pentru caseta drumului. Este imposibil să lucrăm cu cablurile sub tensiune. Pe tronsonul dintre terminalul 41 și intersecție, compania de Iluminat ne-a garantat că în maxim o lună aceste cabluri vor fi puse în funcțiune și vom putea ataca caseta drumului”, mai spune Hiver.

Acesta spune că tronsonul I va fi gata vara viitoare. Până la finalul anului se vor face două benzi de circulație pe maidanul dintre linia de tramvai și Stadionul Gnecea, iar traficul va fi mutat pe acestea, ca în 2024 să fie făcute celelalte două benzi.

„Anul acesta vrem să fim la stadiul de binder cu două benzi de circulație între linia de tramvai și stadionul Ghencea, unde încă avem probleme din cauza proiectului tehnic și așteptăm de la Energetica, care este proiectantul, soluția tehnică pentru a avansa, ca anul viitor să atacăm cealaltă parte. Apoi vom muta traficul pe cele două benzi noi și vom lucra pe cealaltă parte. Graficul nostru spune că până vara viitoare vom circula pe două benzi pe sens pe cele două trosoane, cu trotuare, piste și tot ce trebuie. Oameni avem, am tot angajat, nu este o problemă de resursă umană, astăzi munca principală este de deviere a cablurilor, degeaba aducem 100 de oameni, dacă nu deviem aceste cabluri”, a explicat Hiver.

Construirea celor două tronsoane costă 41 milioane lei. Pentru tronsoanele III și IV, linia de tramvai și parcarea park&ride, Primăria Capitalei va face licitație pentru desemnarea constructorului, decizia fiind luată recent în Consiliul General. Când vor începe lucrările și când se vor finaliza, în acest moment nimeni nu poate spune.

Lucrările de lărgire a străzii Prelungirea Ghencea au început în septembrie 2019, iar acestea aveau termen 24 de luni, respectiv septembrie 2021.

Noua arteră va avea aproximativ 6 km, inițial era prevăzută cu cale dublă de tramvai, 2 benzi de circulație pe sens, pistă de biciclete, trotuare și spații verzi între acestea și partea carosabilă. Totodată, se va mai realiza și un nod intermodal (tramvai 41, autobuze și microbuze ale liniilor preorășenești) precum și o parcare de tip Park&Ride cu o capacitate de 300 de locuri, ce poate fi extinsă, ulterior, până la 500 de locuri.

Consolidarea Podului Grant

Primăria Capitalei a reluat, în luna august, lucrările de consolidare a Podului Grant, după 3 ani de pauză. Termenul de finalizare este 24 de luni, iar investiția este de 65 milioane lei. Pe perioada lucrărilor, tramvaiul 41 circulă pe pod, pe un sens.

Zona este de evitat, deoarece, sunt închise două bretele ale podului:

  • breteaua aferentă sensului de mers către Str. Turda, care realizează legătura cu Calea Griviței (atât urcare, cât și coborâre),
  • breteaua ce asigură urcarea pe Podul Grant dinspre Calea Giulești, în direcția Bd. Constructorilor către str. Turda, este închisă.

De la 1 octombrie, Primăria Capitalei e posibil să anunțe și alte restricții, în contextul în care încep lucrările la structura de rezistență a podului, partea principală a acestuia.

Lucrările de consolidare a Podului Grant au fost început în aprilie 2019 și au fost întrerupte un an mai târziu, undeva la 30%, din cauza situației financiare dezastruoase în care se afla municipalitatea. Atunci erau executate de Compania Municipală Poduri și Pasaje, iar după ce aceasta a fost trasă pe linie moartă, a fost făcută o licitație pentru desemnarea unui nou constructor.

„În 2020 nu au mai fost continuate lucrările la pod de Compania Municipală Străzi Poduri și Pasaje, acestea fiind la 33%, dar fiindcă nu au fost protejate, a fost nevoie de expertiză, acest procent s-a diminuat, suntem nevoiți să intervenim și pe bucata la care s-a lucrat”, au mai explicat reprezentanții municipalității.

Lărgirea străzii Iuliu Hațieganu

Primăria Sectorului 3 a realizat lucrările de lărgire a străzii de la o bandă la două benzi pe sens într-un timp record, două luni. Circulația a fost deschisă la începutul lunii septembrie. Lucrarea nu este finalizată, mai fiind de făcut lucrări la spațiile verzi, trotuare, arterele adiacente, însă partea carosabilă este gata, astfel că nu mai sunt restricții de circulație.

„Am promis că vom finaliza această lucrare în 60 de zile și ne-am ținut de cuvânt. Acum se circulă normal pe această stradă și suntem încântați că putem face astfel de lucrări de mare complexitate într-un timp atât de scurt. Bucureștiul are nevoie de astfel de lucrări pentru a reduce timpul de trafic și inclusiv poluarea”, a declarat primarul Negoiță, când a deschis circulația.

Lucrarea costă 8.836.400,39 lei și este realizată de companiile Primăriei Sectorului 3.

Pasajul de la intersecția bd. Metalurgiei cu strada Turnu Măgurele

Lucrările la pasaj au ajuns la circa 80%, practic pasajul și circulația la sol au fost finalizate, însă nu este gata „vortexul” (suprastructura podului) și mai trebuie pus stratul de uzură. La sol nu sunt restricții de circulație.

Pasajul este construit de Primăria Sectorului 4. Inițial de finalizare vara acestui an. Acum, autoritatea locală spune că podul va fi gata până la finalul acestui an.

Lucrările la pasaj au început în luna februarie 2022 și aveau termen de finalizare 18 luni din momentul în care s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, undeva în iunie 2023.

Pasajul poartă numele Europa Unită. Lucrările sunt făcute de Drum Concept SRL, iar valoarea proiectului este 85.801.655,84 lei cu TVA.

Cu o lungime de peste 650 de metri, pasajul va avea două benzi de circulație pe fiecare sens. Pasajul va fi acoperit de o structură metalică care va fi luminată în culorile curcubeului.

Pasajul Eroii Revoluției

Lucrările au ajuns la circa 80%, potrivit informațiilor transmise de Primăria Sectorului 4, și trebuie să fie gata până la finalul anului. Valoarea investiției este de 80 milioane lei.

Circulația tramvaiului a fost sistată pentru execuția lucrărilor, dar va fi reluată de luni. Va mai rămâne restricționată circulația doar pe banda de lângă Cimitirul Bellu.

„Lucrarea este la 75-80%, dar ne referim la întregul proiect care presupune regenerarea zonei și sistematizarea circulației din intersecție. Când vorbim despre transformarea întregii zone, vorbim despre finalizarea lucrărilor la pasajul pietonal subteran, despre refacerea refugiilor, despre mutarea trecerilor de pietoni de la suprafață și structura arhitecturală, ca element de noutate, care se amplasează acolo. Structura va îngloba noile stații pe care noi le vom face acolo. Stațiile noi vor asigura legătura între transportul de suprafață și metrou. Practic de acolo din mijloc, oamenii care vin cu tramvaiul, pot coborî direct la metrou, nu vor mai fi nevoiți să traverseze strada”, au explicat reprezentanți ai Primăriei Sectorului 4 pentru HotNews.ro.

Ca să nu fie afectată circulația tramvaiului, lucrările la structura metalică de deasupra pasajului se vor face noaptea.

„Lucrările vor fi gata până la finalul acestui an. La pasajul pietonal mai sunt de executat finisajele, ieșirile sunt finalizate, mai trebuie executate cele două ieșiri care fac legătura între stația de metrou și tramvai. Când vom avea finalizate lucrările la cele două ieșiri și zona de refugii pentru tramvai, tot atunci vor fi desființate trecerile de pietoni de la suprafață, fiindcă nu mai sunt utile”, au ami explicat reprezentanții instituției.

Am întrebat și la ce folosește structura metalică de deasupra pasajului și dacă era nevoie de ea. „Construcția din mijlocul intersecției este o structură arhitecturală care va adăposti stațiile mijloacelor de transport în comun în zona”, a transmis Primăria Sectorului 4.

Lucrările au început în aprilie 2022, aveau termen de finalizare 12 luni, adică aprilie 2023, și sunt executate de Asocierea Construcții Erbașu SA, Somet SA și Nemar Construct SRL.

Pasajul pietonal va face corespondență atât cu stația de metrou, cât și cu celelalte stații STB. Acesta va avea o lungime de 40 de metri, o lățime de 4,5 metri, trei căi de acces, trei escalatoare și trei lifturi pentru persoanele cu dizabilități.

Pasajul pietonal de la Piața Eroii Revoluției a fost început de Primăria Capitalei în 2007, au fost invesțiți 12 milioane de lei, dar abandonat un an mai târziu, din cauza neînțelegerilor cu constructorul. La finalul anului 2021 a fost tranferat Primăriei Sectorului 4 pentru a finaliza lucrările.

Strada Drumul Osiei

Primăria Sectorului 6 a finalizat modernizarea unui tronson de aproximativ 60% din această stradă, care va fi deschis circulației duminică. Restul urmează să fie făcut până vara viitoare, deoarece unul dintre proprietarii din zonă au blocat proiectul în instanță.

„V-am promis ca prima parte din Drumul Osiei va fi gata până începe școala. Va fi gata și se va circula normal. Am lucrat accelerat peste vară.

Ar fi fost gata cu totul dacă acea firmă nu ar fi blocat în justiție și partea a doua (cca. un sfert mai rămâne de executat), încapațându-se un metru și jumătate din imensa lor curte. Dar lucrurile nu vor rămâne așa, vă promit și acest lucru: până în vară, va fi gata cu totul”, a scris primarul Ciprian Ciucu pe pagina de Facebook.

Pe tronsonul neasfaltat, nu sunt restricții, dar circulația se desfășoară cu dificultate din cauza condiției deplorabile în care se află artera.

Strada are o lungime de aproape 900 de metri, iar proiectul de modernizare vizează expropreierea unor bucăți de teren astfel încăt strada să aibă câte o bandă pe sens, trotuare și piste de biciclete. Înainte de începerea lucrărilor doar un drumeag, unde pe alocuri nici nu încap două mașini. Valoarea investiției se ridică la circa 20 milioane lei cu TVA.

Șantierele de la termoficare

Potrivit informațiilor transmise de Primăria Capitalei la solicitarea HotNews.ro, sunt șantiere pentru modernizarea rețelei de termoficare, cu săptătură deschisă, pe următoarele artere:

  • Pentru modernizarea Magistralalei I Sud (sector 2) – 12 km, ucrările se realizează pe traseul următoarelor străzi: bd. Chișinău, str. pictor Dimitrie Hârlescu, str. Macazului, str Sold. Savu Marin, șos Pantelimon, str. Cernăuți, str. Ciulinului, aleea Diham, str. Mozaicului, șos. Fundeni, str. Dobroești, str. Aurului. Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în data de 04.07.2022, iar valoarea contractului de execuție este de 49.260.349,93 lei, exclusiv TVA.
  • Durata de execuție este de 21 de luni de la data emiterii ordinului administrativ de începere a lucrărilor, cu excepția perioadelor de sistare generate de imposibilitatea desfășurării lucrărilor în perioada de iarnă.
  • Pentru modernizarea Magistralei II Sud (sector 3) – 7 km, lucrările se realizează pe traseul următoarelor străzi: bd. Râmnicu Sărat, str. Bogdan Gheorghe Tudor, str. Râmnicu Vâlcea, aleaa sblt. Adrian Cârstea, str. Danubiu, aleea Țăndărei, aleea Suraia, str. Lăcrămioarei, str. sold. Matei Ambrozie, str. Fizicienilor, str. Lt. Nicolae Pascu, bd. Energeticienilor, Calea Vitan, str. Drumețului. Ordinul de începere fost emis în data de 15.07.2019, iar valoarea contractului de execuție este de 31.629.429,66 lei, exclusiv TVA.
  • Durata de execuție este de 19 luni de la data emiterii ordinului administrativ de începere a lucrărilor, cu excepția perioadelor de sistare generate de imposibilitatea desfășurării lucrărilor în perioada de iarnă.
  • Pentru modernizarea Magistralalei II – III Grozăvești (sector 1) – 11 km, lucrările se realizează pe traseul următoarelor străzi: bd. Ion Mihalache, str. Ion Neculce, str. Ion Mincu, str. Mr. Alexandru Câmpeanu, șos. Kiseleff, bd. Iancu de Hunedoara, str. Duiliu Zamfirescu, str. Argentina, str. Braziliei, str. Stokholm, calea Dorobanți, str. Axinte Uricariul, str. Hatmanu Arbore, Calea Floreasca, str. Tache Ionescu. Ordinul de începere pentru lucrările aferente obiectivului 4 a fost emis în data de 01.03.2022, iar valoarea contractului de execuție este de 68.533.874,21 lei, exclusiv TVA. Durata de execuție este de 19 luni de la data emiterii ordinului administrativ de începere a lucrărilor, cu excepția perioadelor de sistare generate de imposibilitatea desfășurării lucrărilor în perioada de iarnă.
  • Pentru modernizarea Magistralalei Progresu – Berceni (sector 4) – circa 8 km, lucrările se realizează pe traseul următoarelor străzi: șos. Olteniței, str. Alunișului, bd. Constantin Brâncoveanu, str. Secuilor, str. Sașilor, str. Băltița, str. Gospodinelor, intr. Pomârla, str. Huși, str. Negureni, str. Salinei, str. Ghe. Vasilescu, str. sold. Mincă Dumitru, str. Prașilei. Ordinul de începere a fost emis în data de 09.05.2022, iar valoarea contractului de execuție este de 34.543.443,28 lei, exclusiv TVA. Durata de execuție este de 18 luni de la data emiterii ordinului administrativ de începere a lucrărilor, cu excepția perioadelor de sistare generate de imposibilitatea desfășurării lucrărilor în perioada de iarnă.
  • Pentru modernizarea Magistralei Progresu- Ferentari (Sector 5) – 12, 8 km, lucrările se realizează pe traseul următoarelor străzi: str. Mihail Sebastian, Calea Ferentari, Calea Rahovei, str. Tutunari, str. Ileana Cosâzeana, str. Spătaru Preda, str. Stănișoara. Ordinul de începere a fost emis în data de 01.02.2021, iar valoarea contractului de execuție este de 53.313.454,24 lei, exclusiv TVA. Durata de execuție este de 26 luni de la data emiterii ordinului de începere, cu excepția perioadelor de sistare generate de imposibilitatea desfășurării lucrărilor în perioada de iarnă.
  • Pentru modernizarea Magistralalei I-III Vest (sector 6) – circa 1,6 km, lucrările se realizează pe traseul următoarelor străzi: str. Drumul Taberei. Ordinul de începere pentru lucrările aferente obiectivului 7 a fost emis în data de 24.10.2019, iar valoarea contractului de execuție este de 12.719.882,30 lei, exclusiv TVA. Durata de execuție este de 16 luni de la data emiterii de începere, cu excepția perioadelor de sistare generate de imposibilitatea desfășurării lucrărilor în perioada de iarnă.
  • Pentru modernizarea Magistralalei II SUD (sector 3) cu fonduri europene – 6 Km, lucrările se realizează pe traseul următoarelor străzi: Bd. Basarabia, Str.Câmpia Libertăţii, Intr. Gheorghe Tudorache, Str. Ion Țuculescu, Intr. Sabiţei. Str. Căpitan Nicolae Licăreţ, Str. Gruiul Argeșului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Bd. Nicolae Grigorescu. Ordinul de începere a fost emis în data de 20.06.2023, iar valoarea obiectivului în cadrul contractului este de 35.034.642,44 lei, exclusiv TVA. Durata de execuție este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor, cu excepția perioadelor de sistare generate de imposibilitatea desfășurării lucrărilor în perioada de iarnă.
  • Pentru modernizarea Magistralalei II SUD, (sectoarele 2 și 3) – 11 km, lucrările se realizează pe traseul următoarelor străzi: Piața Iancului, șos. Mihai Bravu, str. Locotenent Medic C-tin Zlătescu, aleea Lungulețu, str. Episcop Damaschin, str. Orzari, str. Vidraru, Calea Călărași, bd. Decebal, str. Apostol Mărgărit, str. Țiglina, str. Rodul Pământului, str. Ion Țuculescu, str. Ștefan Nicolau, str. Baba Novac, str. Traian Popovici, str. Cosițelor, str. Vulcan Județul, str. Caloian Județul, Calea Dudești. Ordinul de începere a fost emis în data de 04.09.2023, iar valoarea obiectivului în cadrul contractului de execuție este de 96.539.275,20 lei, exclusiv TVA. Durata de execuție este de 24 luni, cu excepția perioadelor de sistare generate de imposibilitatea desfășurării lucrărilor în perioada de iarnă.
  • Pentru modernizarea Magistralalei II – III Grozăvești (sector 1) – 8,4 km, lucrările se realizează pe traseul următoarelor străzi: str. Cluj, str. Turda, str. Abrud, str. Iordache Golescu, Parcul Regina Maria, intr. Mănăstirea Bistrița, str. Barbu Lăutaru, str. Radu Greceanu, Calea Griviței, bd. Nicolae Titulescu, str. Petru Rareș, bd. Banu Manta, str. Teodosie Rudeanu, str. Gen. Constantinide, str. Pictor Sava Henția, str. Frosa Sarandi, str. Dr. Iacob Felix.
  • Ordinul de începere pentru lucrările aferente obiectivului 8 a fost emis în data de 24.08.2023, iar valoarea acestora este de 31.798.613,47 lei, exclusiv TVA.
  • Durata de execuție este de 24 luni de la data emiterii ordinului administrativ de începere a lucrărilor, cu excepția perioadelor de sistare generate de imposibilitatea desfășurării lucrărilor în perioada de iarnă.
  • Pentru modernizarea Magistralalei II Vest (sector 6) – 1,5 km, lucrările se realizează pe traseul următoarelor străzi: Bd. Iuliu Maniu, Intrarea Jarului, str. Corbilor, Str. Apusului, Str. Ghirlandei. Ordinul de începere pentru lucrările aferente obiectivului 4 a fost emis în data de 26.06.2023, iar valoarea lucrărilor este de 11.887.343,81 lei, exclusiv TVA. Durata de execuție este de 5 luni de la data emiterii ordinului de începere, cu excepția perioadelor de sistare generate de imposibilitatea desfășurării lucrărilor în perioada de iarnă.

Totodată, Termoenergetica mai are lucrări punctuale, cu săpătură deschisă, în următoarele zone:

  • Piața Delfinului și a străzii Vulcanei din Sectorul 2 al Capitalei (termen de începere a lucrărilor 25 august 2023 – termen de finalizare 01 noiembrie 2023);
  • Bulevardul Libertății, în zona Pieței Regina Maria (termen de începere a lucrărilor 07 septembrie 2023 – termen de finalizare 01 noiembrie 2023);
  • strada Dezrobirii (prima etapă a șantierului a fost executată în perioada 21 aprilie – 05 august 2023, iar cea a doua etapă a începută în 01 august 2023, cu termen de finalizare decembrie 2023;
  • strada Apusului (termen începere a lucrărilor 14 iulie 2023 – termen de finalizare 30 septembrie 2023);
  • Bulevardul 1 Mai (termen începere lucrări – 03 aprilie 2023 – termen de finalizare – 30 septembrie 2023. Șantierul a avut, la fel ca și lucrările din strada Dezrobirii, două etape, cea de-a doua fiind începută în data de 02 august 2023).

„Dintre lucrările de înlocuire a conductelor deja finalizate, în care societățile terțe trebuie să intervină pentru aducerea carosabilul la starea inițială, amintim Șoselele Morarilor și Vergului din Sectorul 2”, a mai transmis Termoenergetica la solicitarea HotNews.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro