Sari direct la conținut

FOTO Transformarea suferită de Volodimir Zelenski de la izbucnirea războiului / Soția sa spune că a îmbătrânit cu 10 ani

HotNews.ro
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Foto: Colaj Profimedia Images / Zuma Press / AFP
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Foto: Colaj Profimedia Images / Zuma Press / AFP

Cele 41 de zile de război trecute de la declanșarea invaziei rusești în Ucraina pe 24 februarie și-au lăsat amprenta asupra președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, acesta părând vizibil mai îmbătrânit.

În poza din stânga, publicată de Biroul Președinției Ucrainei pe 17 februarie, cu o săptămână înainte ca președintele rus Vladimir Putin să ordone declanșarea „operațiunii militare speciale”, Zelenski vorbea la telefon cu Charles Michel, președintele Consiliului European, cu privire la bombardarea unei grădinițe din Stanîcino-Luhanske de către separatiștii pro-ruși, o acțiune pe care președintele ucrainean a numit-o o „provocare”.

Fotografia din dreapta a fost surprinsă de fotograful Ronaldo Schmeidt de la agenția de presă AFP în data de 4 aprilie, în timp ce Volodimir Zelenski se afla în vizită în Bucha (Bucea), locul unor atrocități terifiante comise de forțele armate ale Rusiei care au șocat opinia publică internațională.

Olena Zelenska, soția președintelui ucrainean, declara pe 24 martie, la o lună de la declanșarea invaziei rusești, că „am îmbătrânit cu 10 ani”.

„Timpul zboară altfel în război. Am îmbătrânit cu zece ani. Am învățat să diferențiem sunetele artileriei din timpul bombardamentului. Nu ne-am confruntat doar cu un agresor rus – am întâlnit criminali de război care ucid în mod deliberat civili”, afirma ea la momentul respectiv, postând pe pagina sa de Facebook imagini cu distrugerile și suferințele cauzate de bombardamentele rusești.

Volodimir Zelenski denunță un genocid la Bucha

Președintele ucrainean a declarat în timp ce se afla în vizită la Bucha că Ucraina nu va avea liniște până când nu vor fi identificați și trași la răspundere cei care au comis atrocitățile și că pentru Kiev este tot mai greu să continue negocierile cu Rusia date fiind crimele descoperite aici și în alte locuri.

„Acestea sunt crime de război și vor fi recunoscute ca genocid (…) Știm despre mii de oameni uciși și torturați, cu membre tăiate, femei violate și copii uciși”, a declarat Zelenski, vizibil tulburat de scenele din Bucha.

Vizita președintelui ucrainean în acest oraș din apropierea Kievului cu o populație de aproximativ 37.000 de locuitori a marcat prima ocazie în care acesta a părăsit capitala ucraineană după declanșarea invaziei rusești.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a anunțat luni că UE va trimite echipe de anchetatori în Ucraina pentru a ajuta la colectarea de probe privind crimele de război.

„Autorii acestor crime odioase nu trebuie să rămână nepedepsiți. UE a înființat o echipă de anchetă comună cu Ucraina pentru a colecta probe și investiga crimele de război și crimele împotriva umanității”, a anunțat Ursula von der Leyen, după o convorbire avută cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Zelenski a prezentat imagini cu masacrul de la Bucha în Parlamentul României

După vizita la Bucha președintele Ucrainei s-a adresat luni seara prin apel video Parlamentului român, spunând că peste 300 de oameni au fost torturați, împușcați în cap sau în ochi în Bucha.

„Îmi cer scuze pentru imaginile dure, dar aceasta este realitatea, la fel de dură”, a spus el. „Numele orașului nostru Bucha este acum pentru totdeauna în istoria mondială. În istoria crimelor de război. În istoria exterminării oamenilor”, a subliniat Volodimir Zelenski.

„Și aceasta este doar începutul anchetei. Nu toate dovezile au fost strânse încă. Nu toate mormintele au fost încă descoperite. Nu au fost încă inspectate toate subsolurile în care militarii ruși au torturat oamenii. Există toate motivele să credem că numărul locuitorilor uciși din Bucha și din alte orașe ucrainene din apropiere va fi mult mai mare decât ceea ce cunoaștem astăzi”, a continuat acesta.

El a subliniat de asemenea că „de la Odesa este doar un pas până în Moldova. De aceea este fundamental să apărăm și independența Moldovei. Acum, în Ucraina se decide soarta Europei de Est”.

De asemenea, Volodimir Zelenski a promis deschiderea unui dialog pentru protejarea minorității românești din Ucraina, afirmând că „viitorul nostru este împreună”.

„Susținerea și respectul reciproc al popoarelor noastre este o bază pentru o apropiere mai mare. Când situația va permite vreau să încep un dialog cu România pentru a permite întreaga protecție a minorității românești din Ucraina, să asigurăm toată susținerea. Viitorul nostru este împreună”, a spus președintele Ucrainei.

Urmărește ultimele evoluții din a 41-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro