FOTO VIDEO Deputat USR: Oamenii din satele Doljului sunt duși cu autobuzele la mitingul PSD din Craiova, unii sunt obligați de șefi să participe / Centrul orașului, închis înainte de miting
Zeci de oameni din satele Doljului sunt urcați acum în autobuze albe, pentru a fi duși la mitingul organizat de PSD vineri după-amiază în Craiova, spune deputatul USR Adrian-Claudiu Prisnel.
Parlamentarul USR de Dolj a postat pe Facebook imagini video cu autobuzele care vor duce manifestanții în centrul Craiovei:
Prisnel publică pe rețeaua socială și declarațiile unui taximetrist a cărui soție este nevoită să meargă la manifestarea organizată de pesediști.
„Soția mea a fost sunată aseară de director. I-a spus că e obligatoriu să vină în alb la serviciu și să meargă la miting. Ce să facă? Ăștia pot să o dea afară și rămânem pe drumuri. Așa e peste tot. Cel mai rău e să bagi frica în oameni”, i-a spus taximetristul.
Deputatul USR acuză că orașul a fost blocat pentru mitingul PSD. ”Îmi imaginez ce sentiment de putere are Olguța Vasilescu, când are centrul Craiovei, doar pentru ea. În rest, e pustiu.”
PSD va organiza vineri, la Craiova, un miting electoral la care pesediștii spun că vor veni zeci de mii de oameni. Claudiu Manda, candidat la alegerile europarlamentare, a spus, miercuri, că sunt multe organizații PSD care vor să organizeze mitinguri, iar prima manifestație va avea loc la Craiova vineri, de la ora 16.00.