Sari direct la conținut

FOTO VIDEO George Simion, filmat în timp ce intră în vizită la „palatul” lui Gigi Becali

George Simion, în vizită la „palatul” lui Gigi Becali, Foto: Vlad Nedelea
George Simion, în vizită la „palatul” lui Gigi Becali, Foto: Vlad Nedelea

Președintele AUR, George Simion, a fost fotografiat joi, în prima parte a zilei, intrând în „palatul” lui Gigi Becali din București. Pentru moment, nu este clar motivul vizitei.

Contactat de HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al AUR, Ștefan Avramescu, a spus că nu știe despre întâlnirea lui George Simion cu Gigi Becali, fiind preocupat în această perioadă de campania electorală.

FOTO: Vlad Nedelea

În trecut, George Simion a declarat că Gigi Becali i-a oferit cadou de nuntă 2.000 de kilograme de brânză. Gigi Becali a declarat că brânza oferită cadou liderului AUR valora în jur de 20.000 de euro.

„Eu am dat brânza care costă vreo 20.000 de euro. Omul face totul pe față, primește cadou de nuntă brânză, primește cadou de nuntă berbecuț, păi ăștia sunt invidioși pe dragoste. Vorbeam cu cineva că o să fie președinte și ce am eu de președinte? N-am nevoie de nimic, dar i-am dat din dragoste, i-am dat aproape 20.000 de euro din dragoste. Și nu am nevoie de el și nici nu mă duc la nuntă și tot am dat”, spunea, la acea vreme, Gigi Becali, citat de as.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro