Sari direct la conținut

FOTO/VIDEO România a executat primele trageri reale cu sistemul de rachete HIMARS: A simulat atacarea unor nave în Marea Neagră

HotNews.ro
Lansarea unei rachete cu sistemul HIMARS romanesc, Foto: MApN
Lansarea unei rachete cu sistemul HIMARS romanesc, Foto: MApN

Armata României a executat, în premieră, trageri cu primul sistem de rachete HIMARS intrat în dotare. În poligonul de la Capul Midia, Armata Română a simulat lansarea unor rachete asupra unor nave inamice aflate în largul Mării Negre.

„La Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General Ion Bungescu”, din Capul Midia, au avut loc în premieră, în perioada 8-10 iunie, trageri cu sistemul HIMARS intrat în înzestrarea Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” în anul 2021”, anunță MApN.

Tragerile au avut loc în marja exercițiilor „Unirea 22″ și „Viforul 22″, desfășurate de structuri din cadrul Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” în baza unui scenariu fictiv, care au avut ca scop exersarea tehnicilor, tacticilor și procedurilor pentru asigurarea sprijinului prin foc al unei grupări de forțe care desfășoară operația de apărare a litoralului, transmite Armata.

Conform imaginilor distribuite de MApN, comandanții au raportat, la finalul exercițiului, „țintă distrusă” și „trei nave în imposibilitatea de a-și continua misiunea”.

Sistemele de rachete HIMARS: Ce a cumpărat România de 1,5 miliarde de dolari

România a achiziționat în urmă cu trei ani de la compania americană Lockheed Martin trei sisteme de artilerie bazat pe rachete sol-sol cu bătaie mare HIMARS pentru circa 1,5 miliarde de dolari, primul sistem intrând în dotare în 2021.

Fiecare sistem are 18 instalații de lansare incluzând, dar fără a se limita la acestea, muniţia, elemente de comandă control, senzori, suport logistic, mentenanţa, echipamente criptografice şi cu regim special, precum şi a serviciului de instruire a personalului la toate nivelurile necesare.

Contractul României prevede și trei tipuri diferite de rachete ghidate/dirijate care pot lovi ținte terestre de suprafață sau punctuale până la 300 de km.

Lansatorul HIMARS e montat pe camion și poate acomoda câte șase rachete de 227mm M270 sau o singură rachetă MGM-140 ATACMS.

Practic, pe lângă cele 54 de lansatoare, contractul prevede și achiziția a 81 de rachete tip M31A1 Unitary și 81 de rachete tip M30A1 Alternative warhead, dar și 54 de rachete de tip ATACMS , cele care au raza efectivă de până la 300 de km.

FOTO/VIDEO – Primele trageri reale cu sistemul de rachete HIMARS al României

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro