Sari direct la conținut

FOTOGALERIE Imagini din timpul Pogromului de la Iasi, descoperite recent

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

United States Holocaust Memorial Museum din Washington DC a achizitionat recent trei fotografii inedite ce contin imagini cu scene importante din timpul zilei de 29 iunie 1941 a Pogromului de la Iasi, scrie cercetatorul stiintific Adrian Cioflanca pe pagina sa de facebook, unde publica fotografiile. De asemenea, au aparut trei cadre fotografice noi, pe un film foto scos la vanzare recent, lasat de un soldat german care a participat la Operatiunea Barbarossa si a trecut si prin Iasi in timpul pogromului.

  • Click pe poza pentru fotogalerie. Atentie, fotogaleria contine imagini socante

„Cea mai importanta este fotografia, unica, din timpul selectiei aleatorii facute in dimineata zilei pogromului, prin care evreii au primit un bilet pe care scria „Liber”. Dupa putin timp, acest bilet de libera trecere nu mai avea nici o valoare, fiind considerat de multi o capcana pentru a-i atrage pe evrei in Curtea Chesturii. Celelalte doua fotografii arata grupuri de evrei retinuti, care erau impinsi spre Chestura. Acolo aveau sa fie batuti, unii masacrati, apoi incarcati in trenurile mortii.

De asemenea, au aparut trei cadre fotografice noi, pe un film foto scos la vanzare recent, lasat de soldat german care a participat la Operatiunea Barbarossa si a trecut si prin Iasi in timpul pogromului.

Acestea surprind dintr-un unghi nou, mai indepartat, o scena cunoscuta a masacrului din strada Vasile Conta, din 30 iunie 1941, in care au fost ucise mai multe persoane, printre care si familia surprinsa in prima fotografie, publicata imediat dupa razboi si celebra in toata lumea (Kunovici, proprietarul unui magazin de palarii din Str. Stefan cel Mare, Filip Simionovici, brutar din Str. I.C. Bratianu, Nacht din imobilul Adace si fostul carciumar Millo).

Fotografiile noi largesc perspectiva si arata ca trupurile neinsufletite erau abandonate, expuse, in plina strada, sub privirile nepasatoare ale trecatorilor, civili si militari.”

De remarcat este si un document, „care povesteste masacrul in termenii kafkieni ai limbajului oficial de atunci”.

Pogromul de la Iasi (27 – 29 iunie 1941) a fost unul din cele mai violente pogromuri din istoria evreilor din Romania, initiat de generalul Ion Antonescu, secondat de autoritatile publice locale, impotriva cetatenilor de etnie evreiasca din orasul Iasi. In conformitate cu datele prezentate de autoritatile romane, in cele trei zile au fost ucisi 13.266 de evrei.

Mai multe detalii despre cel mai mare masacru de pe teritoriul Romaniei, pe www.pogromuldelaiasi.ro.

Adrian Cioflanca este cercetator stiintific la Institutul de Istorie ‘A.D. Xenopol’ si membru al Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii. Membru in Comisia Wiesel si expert in Comisia Tismaneanu, coautor al Rapoartelor Finale redactate de cele doua comisii. Lector asociat la ‘Al. I. Cuza’, la masteratele de ‘Istoria comunismului’ si ‘Istoria evreilor’. Membru in delegatia Romaniei la Holocaust Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research.

Citeste textele sale pe Contributors.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro