FOTOGALERIE Investigație sau potemkiniadă? Cum a arătat misiunea OMS în China
Mult așteptata misiune a Organizației Mondiale a Sănătății în China privind investigarea izbucnirii pandemiei de COVID-19 s-a încheiat fără a oferi însă prea multe răspunsuri și a atras deja reacții critice, ridicând semne de întrebare dacă aceasta a fost în fapt o anchetă sau un exercițiu de relații publice al Beijingului.
„Avem mari îngrijorări cu privire la modul în care au fost comunicate primele rezultate ale anchetei cu privire la Covid-19 și întrebări cu privire la procedura utilizată pentru realizarea acesteia”, a declarat consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan într-un comunicat de presă.
Echipa OMS a cerut datele neprelucrate în cazul a 174 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 pe care autorităţile chineze i-au identificat în faza incipientă a epidemiei din oraşul Wuhan, în decembrie 2019, precum şi în legătură cu alte cazuri, însă tot ce a primit a fost un rezumat, a declarat sâmbătă Dominic Dwyer, un expert australian în boli infecţioase, membru al echipei OMS.
Duminică, Marea Britanie și-a exprimat îngrijorări similare, ministrul de externe britanic Dominic Raab afirmând că „împărtășim îngrijorările legate de cooperarea deplină și obținerea răspunsurilor necesare așa că vom face presiuni astfel încât [misiunea] să poată răspunde întrebărilor cu privire la care majoritatea oamenilor cred că vor să aibă un răspuns despre izbucnirea pandemiei”.
Directorul OMS pentru Urgențe sanitare și-a arătat luni exasperarea față de cei care au criticat misiunea de experți a agenției, comentariul său venind după ce a fost întrebat despre nemulțumirile șefului diplomației americane, secretarul de stat Antony Blinken, care a criticat la rândul său atitudinea Chinei.
Însă îngrijorările privind investigația OMS au crescut după ce profesorul John Watson, unul dintre membrii misiunii, a declarat că trecerea virusului de la animal la om e posibil să fi avut loc în afara graniţelor ţării, părând să ofere sprijin pentru firul narativ pe care Beijingul încearcă să îl impună de luni de zile.
Watson a mai afirmat că autorităţile chineze au pus la dispoziţia echipei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii multe informaţii şi că acuzaţiile apărute recent cu privire la refuzul de a oferi datele despre primii pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 „nu caracterizează misiunea ca întreg”.
Cert este că misiunea Organizației Mondiale a Sănătății a fost strict controlată de autoritățile chineze, membrii echipei fiind permanent însoțiți și monitorizați de Beijing iar accesul lor la presă limitat în timpul investigației, după cum arată și imaginile făcute publice.