FOTOGALERIE Itinerar aradean pe urmele lui Linu, Bobo si Parazitu

Romanul e artist, se stie. Dar ca aradeanul nu-i nimeni. Faci o plimbare pe jos, intre Podgoria si Gara, iti dispare orice dubiu in aceasta privinta. Ramai holbat la o tentativa de decor stradal: cinci tevi infipte in asfalt, cateva pietroaie, un corp de iluminat. Oare ce-o fi? „Vreo arteziana”, zice unul. „Infipta si abandonata”, face misto un altul. Al treilea vine cu bomba: „Tulpini de palmier”. Imi aduc aminte de palmierii lui Agathon si ai lui Piedone. Ca la Bucuresti sau Constanta, si la Arad e loc de putin exotism.

Merg mai departe si trec de Consiliul Judetean care rade nou la soare, de anul trecut. Cladirea e moderna, cupola e turcoaz. Tot turcoaz sunt si stalpii plantati in trotuarul spre Piata Podgoria. Problema masinilor urcate pe trotuarul cu pricina s-a rezolvat, pietonul a fost sacrificat. Nu ma pot merge doi oameni, unul alaturi de celalalt. Nu mai poti merge nici singur, daca nu privesti mereu la picioare, caci risti sa-ti rupi gatul in ideea artistica din trotuar.

Iau curba spre Gara, pe Bulevardul Revolutiei, pe langa Lacul de la Padurice. Parcul a fost sistematic ciopartit, pe rechinii imobiliari nu i-a oprit decat criza. Fundatii si ziduri neterminate se itesc dintre copaci. Pe lac, matasea-broastei a iesit la protest. In mijlocul ei, a pornit arteziana. Apa tasneste zglobie spre cer, nestiind ca zilele ii sunt numarate. Edilii aradeni au decis s-o inlocuiasca cu un monument plutitor cu trei brate, inalt de 30 de metri, in memoria Marii Uniri.

Peste drum, se inalta vechiul sediu CFR, cladire istorica. Plang business-ul CFR si angajatii sai disponibilizati. Plange si cladirea, dupa o renovare. Ca sa-i usuce lacrimile, o gramada de smecheri si-au imortalizat compasiunea, zgariindu-si gros numele pe pereti. Linu, Bobo, Parazitu`si Andrei sunt doar patru dintre artistii care au scrijelit CFR-ul.

Trec strada. In fata Liceului de arta Sabin Dragoi, o batrana cerseste, cu chipul Domnului in mana. Cativa metri mai incolo, incepe Hot Zone. Fabrica de confectii Tricoul Rosu e acum daramaturi. Retailerul care urma sa construiasca un mall pe terenul fostei fabrici nu mai da nici un semn de viata. Firma de paza a plecat, din ruine se fura metal. Perimetrul a devenit adapost pentru aurolaci si caini vagabonzi.

„Mi-e mila de ei”, spune o cucoana care-i hraneste seara pe maidanezii de la Tricoul. Cu cina, incepe insa si scandalul: cainii latra, oamenii enervati de galagie urla de pe balcoane. Concertul e in fiecare seara in toi, toata vecinatatea e in alerta. Un maidanez se cocoata sus-sus, pe ultimul maldar de moloz. Nici nu stie solistul strazii ce viitor sumbru, propus in Parlament, il asteapta.

Fug de vacarm si o iau pe o scurtatura, inspre Gara. Intre blocurile de pe vremea lui Ceausescu, zugravite in culori pale, -cam prafuite acum-, si-a pus amprenta alt artist. Proaspat renovata, casa lui e mov, cu acoperisul rosu. „Culoarea-i vesela” zice un trecator. „Dar nu e cam contrastanta cu restul peisajului urban?” mai incerc eu. „Ce sa-i faci, daca unora le place movul?” imi raspunde luand-o la picior. Nu-i faci nimic, caci de armonia cromatica a orasului nu raspunde nici macar Primaria. Sau totusi?

De Gara ma mai despart cativa pasi. Trec de ghena cu gunoaie si peturi de pe iarba de langa Gara si sufletul mi se umple de bucurie: se astupa gropile din asfalt! Tavalugul se plimba incoace si incolo, cativa zeci de metri de trotuar prind culoare noua, de bitum proaspat turnat. Din cinci artisti ai asfaltului, doi lucreaza, trei privesc. Si arta strazii are nevoie de contemplatie.

Ceva mai incolo, picteaza strada alti artisti. Galbenul lui Van Gogh e mic copil fata de galbenul parcarilor din Piata Garii din Arad. „Astea-s parcari pentru taximetre” ma lamureste un trecator. „Vor fi avand taximetristii orbul gainii?” ma intreb, intrigata de faptul ca nu ajunge un simplu indicator care sa marcheze, ca in Germania, locurile de parcare pentru „Taxi”.

Daca tot nu ma poate lamuri nimeni, decid sa ma opresc pe o banca, in mini-parculetul de la colt. Aiurea! Banci nu sunt, lumea obosita zace in iarba. Artisti ai halbei de bere, navetisti, aurolaci si trecatori prin Gara Arad, toti stiu locul. La umbra, te invaluie o toropeala placuta, de boem. Iti spui multumit: Somn usor, Europa te vegheaza!