FOTO&VIDEO "Terapia Intensivă s-a mutat pe holuri". Imagini dramatice din Institutul Matei Balș: Pacienți cu COVID-19 conectați la oxigen direct pe holul spitalului
Pacienți cu COVID-19 sunt întinși pe paturi de campanie sau conectați la oxigen direct pe holul Institutului Matei Balș din București, din cauză că în secția de Terapie Intensivă și în saloane nu mai sunt locuri. Imagini dramatice din Institutul Balș au fost publicate în mediul online de un tânăr din București infectat cu coronavirus. „Vedem o realitate a acestor zile şi situaţia nu e numai la Matei Balş”, a comentat medicul Adrian Marinescu.
Imaginile au fost publicate în mediul online de Constantin Vasile Ifteme, medic veterinar din București și pacient cu COVID-19.
„Cam așa arată holurile spitalului Matei Balș cu bolnavi de Covid, este înspăimântător, nu mai au pe unde să îi așeze, pacienții stau pe scaune la oxigen, sunt internați pe paturi de campanie. Terapia intensivă s-a mutat pe holuri. Nici nu vreau să vă spun ce muncă duc medicii, de dimineață nu i-am vazut să bea un pahar de apă. Oameni buni, trebuie să înțelegem că sistemul sanitar nu mai are cum să facă față, cât de curând intră în colaps, daca nu e deja”, este mărturia lui Constantin Vasile Ifteme.
Medicul Adrian Marinescu: „Vedem o realitate a acestor zile şi situaţia nu e numai la Matei Balş”
„Vedem o realitate a acestor zile şi situaţia nu e numai la Matei Balş. În condiţiile în care în Capitală avem în mod constant 1.500 de pacienţi şi, hai să facem un calcul, să ne gândim că 20 la sută dintre aceştia au nevoie de oxigen, au nevoie de un loc să se interneze, e clar că numărul de locuri pe care îl avem – şi indiferent cât am reuşi în fiecare zi să facem şi asta se întâmplă şi sâmbăta, duminica – nu este suficient. Şi atunci pacienţii trebuie să fie ajutaţi. Până în momentul când reuşim să-i transferăm în altă parte sau să facem locuri în spital, ei rămân în camera de gardă. E adevărat că primesc tratamentul cu oxigen, primesc tratamentul necesar, dar sunt imaginile pe care dvs. le vedeţi. E, până la urmă, un lucru real”, a explicat, marţi seara, la Digi24, medicul Adrian Marinescu, citat de News.ro.
Medicul de la Matei Balș a spus că se întâmplă în mod constant să fie şi peste 30 de pacienţi în camera de gardă, în condiţiile în care numărul de paturi este de 19, maximum 20.