Fragment de dronă, găsit pe plaja de la Corbu. Turiștii au fost cei care au alertat autoritățile
O echipă de geniști a intervenit joi dimineață în zona plajei de la Capu Midia pentru neutralizarea unor resturi de dronă semnalate încă de miercuri seară, potrivit MApN.
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au anunţat, joi, că „fragmentele nu aveau încărcătură explozivă” și au fost neutralizate la faţa locului, în jurul orei 9.30.
Resturile de dronă fuseseră semnalate în zona plajei miercuri, 9 septembrie, în jurul orei 20.00. Din cauza lăsării întunericului, s-a decis izolarea zonei, intervenţia fiind amânată pentru această dimineaţă, a mai precizat sursa citată.
Autorităţile au fost alertate de persoanele aflate pe plajă că un fragment de dronă a fost adus de valuri pe ţărm, scrie News.ro.
Fragmentul urmează să fie cercetat de specialişti pentru a i se stabili provenienţa.
Mai multe astfel de fragmente de dronă au fost descoperite în ultimele săptămâni pe plaje de pe litoral. La finalul lunii august un astfel de fragment, care conţinea material exploziv, a fost detonat în condiţii de siguranţă pe plaja de la Olimp.