Sari direct la conținut

Franța: 6 copii au primit, din greșeală, o doză prea puternică de vaccin antiCovid Pfizer

HotNews.ro
Vaccinare anti-Covid copii, Foto: Hotnews
Vaccinare anti-Covid copii, Foto: Hotnews

Şase copii au primit sâmbătă din greşeală o doză prea puternică de vaccin Pfizer într-un centru de vaccinare din vestul Franţei, au anunţat duminică surse oficiale, informează AFP citată de Agerpres.

În acea zi, centrul departamental de vaccinare de mare capacitate din Mans, deschis pe 15 decembrie, „a activat o linie de vaccinare pediatrică”, pentru copii cu vârste între 5 şi 11 ani care riscă să contracteze forme grave de COVID-19 şi cei care locuiesc în preajma unei persoane imunodeprimate, au explicat într-un comunicat Prefectura departamentului Sarthe şi autorităţile sanitare ale regiunii Pays de la Loire.

În mod normal, doza administrată pentru acest grup de vârstă corespunde unei cantităţi de 10 micrograme de Pfizer pediatric şi este majorată la 30 de micrograme de Pfizer Comirnaty începând cu vârsta de 12 ani, potrivit aceleiaşi surse.

„În timpul primelor vaccinuri administrate, şase copii au primit din greşeală o doză de 20 micrograme de Pfizer Comirnaty. Constatând această anomalie, în afară de măsurile luate pentru dozele de vaccin următoare, medicul referent al centrului de vaccinare a contactat imediat familiile vizate, pentru a le informa şi a pune în aplicare împreună cu ele măsurile de monitorizare necesare (…)”, potrivit comunicatului de presă.

Potrivit Agenţiei Regionale a Sănătăţii (ARS), eventualele reacţii post-vaccinare pentru aceşti şase copii pot fi în principal febra şi durerile.

„Niciuna dintre familii nu a chemat până acum medicul, care a fost însă informat despre câteva simptome care s-au manifestat (niciunul pentru cinci copii, oboseală şi dureri pentru al şaselea)”, au precizat prefectura şi ARS.

Premierul francez Jean Castex a vizitat sâmbătă „vaccinodromul”, unde a discutat cu mai multe persoane care au venit acolo să se vaccineze.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro