Skip to content

Franta nu va prelungi starea de urgenta, instituita in urma atacurilor de la Paris, dupa data de 26 iulie, anunta presedintele Hollande

Franta nu va prelungi starea de urgenta ce a fost instituita in urma atacurilor teroriste din noiembrie 2015, de la Paris, dupa data de 26 iulie, a anuntat joi presedintele francez Francois Hollande, potrivit Reuters.

„Nu putem prelungi starea de urgenta la infinit, nu ar avea niciun sens. Ar insemna ca nu mai suntem o republica in care statul de drept este aplicat in toate circumstantele”, le-a declarat Hollande jurnalistilor, in interviul traditional acordat cu ocazia Zilei Nationale a Frantei.

Franta a prelungit de doua ori starea de urgenta, ce acorda prerogative sporite politiei si alte masuri de securitate, ultima data pana la 26 iulie, pentru a acoperi si campionatul de fotbal Euro 2016 si Turul Frantei la ciclism.