Sari direct la conținut

Franta: Parchetul din Nîmes a deschis o ancheta in cazul mortii unui roman care s-a sinucis in detentie

HotNews.ro

Parchetul de Nimes, Franta, a deschis o ancheta in cazul sinuciderii unui cetatean roman, aflat in centrul de detentie din localitate de la sfarsitul lunii iulie, cazul fiind o premiera in zona, a anuntat procurorul Robert Gelli, citat de AFP, potrivit Mediafax: „Barbatul a fost gasit spanzurat in camera sa, sambata dimineata. Nu sunt dubii cu privire la sinucidere. Acum (Parchetul-n.red.) trebuie sa stabileasca imprejurarile exacte in care a survenit decesul, astfel incat s-a deschis o ancheta pentru lamurirea situatiei”, a declarat Robert Gelli.

Procurorul a precizat ca saptamana aceasta va fi realizata necropsia, iar un avocat a facut constatarile initiale la locul producerii evenimentului. Potrivit magistratului, este prima data cand o astfel de tragedie are loc in Nimes.

Romanul, in varsta de 45 de ani, s-a spanzurat in centrul de detentie din Nimes, unde se afla din 31 iulie, el neintelegand de ce, in calitate de cetatean european, a fost inchis, informa, sambata, www.midilibre.fr. Corpul romanului a fost descoperit sambata dimineata.

Barbatul lucrase timp de doi ani pe santierele de constructii din Franta. El vanduse tot ce avea in Romania, inainte de a pleca din tara. Barbatul nu a inteles de ce in calitate de cetatean european, a fost inchis in centrul de detentie, in asteptarea expulzarii sale din Franta, mai noteaza sursa citata.

Vestea acestei sinucidere a provoacat emotii puternice in randul asociatiilor si grupurilor care asista imigrantii fara documente.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro