Franţa va reduce la patru luni termenul pentru doza booster a vaccinului anti-COVID
Termenul pentru primirea dozei booster de vaccin împotriva COVID-19 va fi redus în Franţa, începând din 15 februarie, la cel mult patru luni, în loc de şapte, pentru a putea beneficia în continuare de un paşaport sanitar valid, a anunţat duminică ministrul sănătăţii, Olivier Véran, transmite AFP.
Regula aflată acum în vigoare este că, din 15 ianuarie, paşaportul sanitar devine inactiv după şapte luni în absenţa dozei booster.
”Începând din 15 februarie, (doza booster) va trebui efectuată la patru luni, nu la şapte, după a doua doză pentru a avea o schemă de vaccinare completă”, a declarat Véran pentru săptămânalul Le Journal de Dimanche.
Ministrul a reamintit că ”trecerea prin infecţie va echivala cu o injecţie. Aceasta înseamnă că o persoană care are cele două doze, nu a făcut booster-ul, dar a fost infectată recent cu coronavirus, răspunde condiţiilor impuse”, potrivit Agerpres.