„Führer”, cuvântul șocant pronunțat în Congresul american: „Nu vom comenta”

Un senator republican din Statele Unite l-a numit joi pe liderul democrat din Senat, Chuck Schumer – cel mai înalt oficial evreu ales din SUA – „Führer”, o referire la titlul folosit de Adolf Hitler, relatează Reuters.
Bernie Moreno, un republican din Ohio ales la alegerile pentru Congres din noiembrie anul trecut, a făcut comentariul în fața reporterilor, în afara sălii Senatului, în timp ce membrii caucusului său se străduiau să ajungă la un acord asupra unei strategii pentru a încerca să adopte ampla agendă de reduceri fiscale propusă de președintele Donald Trump.
„Iată lucrul principal pe care trebuie să-l înțelegeți. Republicanii sunt oameni cu gândire independentă. Democrații sunt niște oi monolitice care urmează ordinele Führerului Schumer”, a declarat Moreno.

Cuvântul german Führer este un titlu politic care înseamnă „conducător” și este cel mai adesea asociat cu Hitler, care și-a condus țara în cel de-Al Doilea Război Mondial și a fost responsabil pentru moartea a șase milioane de evrei.
Agenția Reuters amintește că Schumer tocmai a publicat o carte intitulată „Antisemitismul în America: Un avertisment”.
Întrebat în legătură cu afirmația, un purtător de cuvânt al lui Schumer a răspuns: „Este antisemitism de manual, așa că nu vom comenta.”
Jonathan Greenblatt, directorul general al Ligii Anti-Defăimare din SUA, a declarat într-un comunicat transmis agenției Reuters că „nu există nicio scuză pentru a compara un lider evreu din Senat cu Adolf Hitler.”
Referințele naziste în politică, a adăugat el, „nu fac decât să banalizeze Holocaustul și memoria celor șase milioane de evrei care au pierit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mai mult, descrierea în acest fel a unui oficial evreu ales este profund dezgustătoare”, a spus Greenblatt.