Funeriu, despre situația din Învățământ: ”Căutați problemele acolo unde ele sunt – la părinții prost educați și elevii leneși”
Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, spune, într-o postare pe Facebook, că nici cadrele didactice și nici sistemul de învățământ nu sunt de vină pentru eșecul școlar al elevilor, ci ”prostia părinților și lenea elevilor”.
”Niciun sistem, niciun manual, niciun 6% și nicio tablă inteligentă nu pot suplini părinți idioți care-și lasă copiii 5 ore în fața televizorului lobotomizant și nici lenea elevului care nu învață”, acuză acesta.
Postarea lui Funeriu:
”Într-un perpetuum mobile al ipocriziei, se instalează insidios în societate ideea că eșecul școlar al elevilor e vina „sistemului-manualelor-profesorilor-miniștrilor-nuseinvestește6%” și, în genere, e vina a orice altceva în afară de prostia părinților și lenea elevilor.
Dragii mei: căutați problemele acolo unde ele sunt: la părinții prost educați și elevii leneși.
Voi vă dați seama cât de ingrată e munca unui profesor care se chinuie să predea cât mai bine dar părinții nu își îndrumă copilul către unica sa sarcină, învățarea?
Vă dați seama de drama personală a unui profesor care, după toate eforturile și bunătatea arătate la clasă, vede părinți care nu-și dau copiii la școală sau vin să îl certe pe profesor pentru că, de fapt, odrasla nu a învățat?
Rețineți: niciun sistem, niciun manual, niciun 6% și nicio tablă inteligentă nu pot suplini părinți idioți care-și lasă copiii 5 ore în fața televizorului lobotomizant și nici lenea elevului care nu învață.
Pentru că ar face orice să vă ia votul niciun politician nu vă va spune acest adevăr rece, ci dau vina unii pe alții descărcându-vă pe voi, votanții, de responsabilitatea de părinți. Nu e deloc răspunderea vreunei autorități publice să vă pună copilul cu burta pe carte în afara școlii! E strict responsabilitatea voastră!
Așadar, voi, când vedeți că copilul dvs începe să fie în eșec școlar, înainte de a vă revolta împotriva sistemului întrebați-vă două chestii simple:
1) mi-am îndrumat suficient copilul înspre învățare?
2) A stat copilul meu cu burta pe carte?
Dacă răspunsul e „da” la ambele întrebări, ați rezolvat 90% din educația propriului copil. Dacă nu, faceți asta rapid, și fiți fericiți că văzând atâta nepăsare în jur încă mai sunt profesori dedicați acestei fascinante dar adesea frustrante meserii. Duminică plăcută.
PS: am uitat o chestie: de ce vă permiteți să cereți ceva de la măria sa <> când, odată la 4 ani, votați impostori și analfabeți ca să îl conducă?”