Furtisag in turismul studentesc

Asa se intampla in statiunea Baile Herculane, una dintre locatiile unde sunt trimisi, prin repartitie, studentii clujeni.

Pentru ca intre Cluj si Baile Herculane nu exista linie directa, ca sa prinzi cea mai buna combinatie (Intercity-rapid), mergi 7,5 ore, dar astepti 3 ore la Timisoara. Cu acceleratul, obositoarea calatorie ajunge pana la aproape 12 ore, iar cu personalul nici nu mai are rost, pentru ca pierzi doua zile pe tren.

Cu toate ca biletul e mai scump, pe Intercity nu scoti limba de caldura (si stai „impachetat” fiindca nu prea ai loc pentru picioare), iar pe rapid chiar ingheti. Daca nu ti-ai luat bilet si retur de la Cluj, ai incurcat-o la Herculane! Pentru ca la casa de bilete „lucreaza” un singur om, care completeaza niste catastife in ritm de melc.

Multi dintre studenti au ramas fara tichete de intoarcere, pentru ca obositul functionar le-a trantit gemuletul in nas. „Nu mai am locuri!”, le-a retezat-o mustaciosul de la ghiseu. „E ceva de groaza.

Stau de o jumatate de ora in fata ghiseului si uite, vine trenul, iar casierul se misca de zici ca e mort!”, ne-a marturisit Andreea, studenta la Jurnalism, la „Babes-Bolyai”.

In schimb, pe tren, „nasii”de-abia asteapta sa iti taie bilet. La pret dublu, bineinteles. Desi au tren pana la Timisoara, studentii din Iasi prefera sa mearga pana la Bucuresti, de unde schimba trenul catre Baile Herculane, pentru ca, desi distanta e mai mare, ajung mai repede.

Mita generalizata si profituri pe banii publici

In statiune, studentii care au optat pentru seriile de Craciun, respectiv de Revelion, au fost repartizati in hotelurile „Diana” si „Afrodita”, care fac parte din Grupul Argirom. Asezamintele, niste mastodonti de cate zece etaje, sunt cele care primesc pensionarii vara si studentii iarna. O usa ruginita, imensa, se deschide cu un scartait prelung.

Pe geamuri, o multime de afise si de afisulete lipite cu scotch anunta vizitatorii despre existenta a tot felul de evenimente sau excursii. In holul hotelului „Afrodita”, frigul e la el acasa, iar barmanul lipseste cand ti-e lumea mai draga. Un miros de ou clocit iti gadila narile, anuntandu-te ca la subsol exista bai sulfuroase.

Acolo, studentii stau claie peste gramada pentru ca „piscina” este minuscula. Bajbaind prin bezna, isi aseaza hainele in stiva pe banci din lemn jerpelite, deoarece „garderoba” e mizerabila. In coltul unei usi zavorate, domneste o ditamai panza de paianjen. In apa, ai toate sansele sa dai cu piciorul in bara de sprijin care intra in piscina.

Sau sa dai cu capul de beton, pentru ca pe trepte aluneci ingrozitor. Dupa ce te-ai imbaiat in apa „tamaduitoare”, care pare neschimbata de cateva zile, e bine sa dai si pe la dusuri: doua instalatii protejate de o perdea miscatoare.

Liftul-cutiuta e mereu ticsit de oameni. Cel mare se opreste mereu intre etaje, iar o liftiera plictisita isi baga atunci mainile intre usi, ca un veritabil Schwarzenegger, si le indeparteaza ca studentii sa paraseasca rapid incinta. Camerele sunt compuse din cate doua paturi cu paturi roase si cu dulapuri care de-abia mai stau.

Cand incerca sa spele chiuveta, un student s-a trezit cu ea pe picioare. Nota de plata pentru pretiosul obiect sanitar a venit prompt: 60 de lei noi! La ultimul etaj, se aduna „la sfat” toate mirosurile care vin din bucatarie, de trebuie sa umbli cu masca de gaze pe figura.

Teoretic, camerele ar trebui sa gazduiasca doi studenti, dar printr-o spaga „de-un Grigorescu”, data la receptie, pot intra, dupa caz, 3, 4 sau 5 locatari, pe paturi sau pe jos, cu saltele. Pentru aceste „minunate” conditii, camera costa pana la 200 de lei noi pe noapte, bani achitati fara cracneala, pentru studenti, de statul roman.

Tehnica de furt in restaurante

Masa la restaurantele celor doua hoteluri reprezinta un adevarat calvar. Studentii primesc de la statul roman bonuri de peste 200 de lei noi, pe care le pot folosi la sase restaurante. De fapt, unul e inchis, la altul exista numai „mititei” de lungimea degetului mic de la mana si cartofi prajiti, iar doua sunt departe de locul de cazare.

Ca sa ajunga la masa la „Afrodita” sau la „Diana”, studentii trebuie sa vina la prima ora, pentru ca, daca ajung mai tarziu, risca sa stea in picioare pana se elibereaza o masa. Chelnerul se lasa asteptat si cate 15 minute, dar n-ai ce face, ca altfel risti sa mori de foame.

De pe masa lipsesc servetelele, paharele sau condimentele, iar din meniu jumatate din produse nu exista sau se epuizeaza pe parcurs. Portiile sunt minuscule, asa ca studentii cer cate 2-3 sa se sature. In schimb, pentru calitatea oferita, preturile sunt exorbitante. Mancarea poate sa vina si dupa o ora si jumatate.

„O portie de carne nu e niciodata 120 de grame, pentru ca se fura pana ajunge la 80-90 de grame. Doar n-o sa controleze nimeni cat e de grea! Ce sa-i faci, avem si noi nevoie de carne acasa, de sarbatori, daca astia nu ne dau decat 300 de lei pe luna!”, s-a destainuit, cu nonsalanta, un bucatar.

In schimb, unii dintre administratorii fostelor hoteluri „comuniste” au reusit ca, din modestele lor castiguri, sa isi ridice structuri turistice mult mai aratoase, cu care ademenesc turistii.

Evaziune fiscala non-stop

Cum posibilitatile de distractie sunt aproape inexistente (o discoteca de trei lulele), studentii sunt ademeniti, prin anunturi acceptate de hotelieri, de firme care organizeaza excursii la Portile de Fier I, la Orsova sau la manastirile din zona. Costul este variabil: 15-20 de lei noi, bani pe care soferul microbuzului ii baga in buzunar fara sa elibereze bilete.

Acelasi lucru se intampla la hidrocentrala, unde soferul strange banii de la tot grupul si ii plaseaza unei tanti pe post de ghid, care alearga turistii prin muzeu in mare viteza. „Voi nu va grabiti, dar eu am de prins un autobuz catre Drobeta Turnu Severin!”, se rasteste femeia, „urechindu-i” pe cei care indraznesc sa faca poze instalatiilor.

La Baile Herculane exista o multime de statui, majoritatea degradate, iar prin centrele de tratament parca au dat iama tatarii: pereti cu tencuiala cazuta, hoteluri primitive, nylon pe post de geamuri, pomi „ocrotiti” plini de tablite batute in cuie, raul Cerna intesat de ambalaje de plastic, caini vagabonzi si cate un betiv pe patru carari.

In schimb, oamenii din zona spun ca profiturile acestor hoteluri se varsa acolo unde trebuie, mai precis in buzunarele unor personaje precum Adrian Nastase, Doru Ioan Taracila sau Iosif Armas. Ultimul (fost portar la una dintre aceste unitati turistice si ex-presedinte al Federatiei Romane de Box), cel care detine Argirom, a reusit sa creeze renumele Bailor Herculane. De cea mai prost administrata statiune din tara.