Gabriela Firea vrea sa infiinteze o Administratie a Cladirilor cu Risc Seismic in cadrul Primariei
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea a declarat, duminica, la Romania TV, ca a elaborat un proiect de hotarare a CGMB privind infiintarea Administratiei Cladirilor cu Risc Seismic care sa aiba ca obiect principal de activitate consolidarea cladirilor cu risc seismic ridicat, potivit News.ro.
Gabriela Firea a precizat ca proiectul de hotarare se va afla pe ordinea de zi a viitoarei sedinte a Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
Edilul a explicat ca, in momentul de fata, de situatia cladirilor cu risc seismic se ocupa mai multe institutii din cadrul municipalitatii neexistand un organism care sa se dedice exclusiv rezolvarii acestei probleme. „Erau mai multe institutii care se ocupau, printre altele, de aceasta problema. Vi se pare normal sa fie ?”, a spus Firea adaugand ca aceasta stare de lucruri a facut ca, pana acum, doar 70 de cladiri sa fie reconsolidate.
Ea a estimat la 180 numarul cladirilor cu risc seismic clasa I care ar putea intra in prima serie de reconsolidari, dintre care 70 sunt in proprietatea Primariei Generale, fapt care faciliteaza considerabil interventia acestor cladiri intrucat nu mai este nevoie de acordul locatarilor pentru reconsolidare, un obstacol important in cazul altor cladiri.
Firea a mai anuntat ca a vorbit cu directorii teatrelor bucurestene privind reconsolidarea cladirilor in care functioneaza, primaria urmand sa puna la dispozitie o cladire in care fiecare teatru sa functioneze temporar pe durata reconsolidarii astfel incat activitatea teatrelor sa nu fie perturbata.