Gafa SRI in privinta gripei aviare
Raportul prezentat de Serviciul Roman de Informatii in ceea ce priveste cauze posibile ale aparitiei gripei aviare a fost dur criticat atat de presedintele Traian Basescu, cat si de premierul Calin Popescu Tariceanu.
„Ne-am dus in penibil cu nota de informare a SRI”, a declarat presedintele Traian Basescu. Seful statului a tinut sa ii reaminteasca directorului SRI, prezent la sedinta de Guvern, ca la bilantul din acest an al SRI a avertizat sefii de sectii din judete de “cardasia cu administratia locala si interesele locale”.
Mai mult, seful statului a spus ca nota SRI “descalifica” aceasta institutie si ca modul cum a actionat Ministerul Agriculturii, precum si celelalte institutii ale statului “descalifica capacitatea acestora de a administra o criza”.
Si Guvernul a adus critici raportului SRI. „Situatia a capatat conotatii politice internationale in urma gafei facute de SRI, care a lansat diverse acuzatii fara sa existe probe. Din acest motiv, primul ministru a considerat necesar sa intervina” – a declarat miercuri seara, purtatorul de cuvant al Executivului, Oana Marinescu.
De altfel, balbaielile SRI pe marginea acestei note au aparut imediat dupa ce documentul a fost dat publicitatii. In textul initial trimis mass-media, SRI vorbeste de un import suspect de pui de curca din Ungaria, Slovacia si Olanda.
Ulterior, Biroul de presa al SRI a revenit asupra documentului: s-a facut o confuzie intre puii de gaina si cei de curca.
Nota SRI arata ca ferma Patiprod din Codlea a fi importat zeci de mii de tone de pui de curca, de o zi, infectati cu virusul gripei aviare care au fost apoi vanduti in toata tara.
Astfel, potrivit documentului, ferma Patiprod din Codlea a achizitionat 41.860 pui de curca (de o zi), de la firma Verba Trans Brasov, care fusesera importati, in 17 ianuarie 2006, de la firma Aviagen Kft. din localitatea Babolna Meszaros (Ungaria).
Tot Patiprod a mai cumparat 8.000 pui de curca in 10 martie si 14.560 in 24 martie de la firma Nadudvar Impex din Oradea (administrator Vass Peter Istvan).
Dupa cateva zile, mai precis intre 23 si 28 aprilie 2006, la Patiprod au murit aproximativ 29 000 pui de curca.
De altel, afirmatiile din raportul SRI au fost respinse de Ungaria si Slovacia. Guvernul de la Budapesta a negat faptul ca gripa aviara ar fi fost provocata de importurile de pasari din acest stat, in conditiile in care virusul H5 nu a fost depistat in Ungaria.
O pozitie asemanatoare au avut-o si autoritatile de la Bratislava, oficialii slovaci dezmitand categoric informatiile lansate de serviciile secrete din Romania.
Comisia Europeana a reactionat si ea la raportul SRI, mentionand ca pana in prezent ca nu au nici o informatie conform careia Ungaria si Slovacia ar avea vreo implicatie in aparitia recentelor focare de gripa aviara din Romania.