Skip to content

VIDEO Incendiu la o biserică din Prahova, în timpul slujbei. Peste 100 de oameni s-au evacuat / Restricții de trafic pe DN1

 Un incendiu a izbucnit, duminică dimineaţă, la o biserică monument istoric din comuna Puchenii Mari, județul Prahova. În interior se aflau circa 120 de persoane, care s-au evacuat la timp, anunță ISU Prahova.

Incendiul se manifestă cu flacără deschisă la turlele bisericii, iar în zonă sunt degajări de fum însemnate, afectând o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, potrivit ISU Prahova.

Fumul dens este vizibil de la distanță, potrivit presei locale.

Din interior s-au autoevacuat  un număr de aproximativ  120 persoane. Până în prezent, nu au fost înregistrate victime.

„La faţa locului intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului 2 Ploieşti cu 3 autospeciale de stingere, o autoscară şi o ambulanţă SMURD, iar în sprijin, acţionează şi o autospecială de stingere din cadrul Punctului de Lucru Balta Doamnei. Cauza probabilă a incendiului va fi stabilită la finalizarea intervenţiei”, a precizat ISU Prahova.

Circulație restricționată pe DN1

Din cauza intervenției în zona incendiului, banda 1 de circulație pe DN1 pe sensul de mers București – Ploiești este blocată, a anumat IPJ Prahova.

Pe sensul către Ploiești s-au format coloane mari de autovehicule, potrivit Prahova Online.

Poliţiştii rutieri sunt prezenţi la faţa locului pentru dirijarea traficului şi fluidizarea circulaţiei.