Sari direct la conținut

Gala premiilor UNITER: "Victor sau copiii la putere", de Silviu Purcarete – premiul pentru cel mai bun spectacol

HotNews.ro

„Victor sau copiii la putere”, montat de Silviu Purcarete la Teatrul Maghiar de Stat Cluj, a castigat premiul pentru cel mai bun spectacol, iar Laszlo Bocsardi a fost desemnat cel mai bun regizor, pentru spectacolul „Hamlet”, luni seara, la cea de-a 22-a editie a galei premiilor UNITER. potrivit Mediafax.

Spectacolul „Hamlet”, montat la Teatrul „Tamasi Aron” din Sfantu-Gheorghe, a castigat si premiul pentru cea mai buna scenografie la gala UNITER. Anul acesta, gala premiilor Uniunii Teatrale din Romania (UNITER) a avut loc la Palatul Culturii din Targu-Mures.

Printre personalitatile care au inmanat premii la gala s-au numarat actorul Mihai Malaimare, actrita Maia Morgenstern, regizorul de film Laurentiu Damian, principele Nicolae si ministrul Culturii, Kelemen Hunor.

Criticii de teatru Alice Georgescu si Ion Parhon, regizoarea Sanda Manu, scenograful Puiu Antemir si actrita Virginia Mirea au fost membrii juriului care a decis castigatorii celei de-a 22-a editii a galei premiilor Uniunii Teatrale din Romania (UNITER).

Premiul pentru cel mai bun spectacol: „Victor sau copiii la putere”, de Roger Vitrac, regia Silviu Purcarete (Teatrul Maghiar de Stat Cluj)

Premiul pentru cea mai buna regie: Laszlo Bocsardi, pentru spectacolul „Hamlet” (Teatrul „Tamasi Aron” Sfantu-Gheorghe)

Premiul pentru cel mai bun actor in rol principal: Cornel Raileanu, pentru rolul Personajul din spectacolul „Ce nemaipomenita aiureala” (Teatrul National Cluj)

Premiul pentru cea mai buna actrita in rol principal: Alexandra Fasola, pentru rolul titular din spectacolul „Yentl” (Teatrul Evreiesc de Stat Bucuresti)

Premiul pentru cel mai bun actor in rol secundar: Valer Dellakeza, pentru rolul Tot din spectacolul „Familia Tot” (Teatrul National „Marin Sorescu” Craiova)

Premiul pentru cea mai buna actrita in rol secundar: Nicoleta Hancu, pentru rolul Elmire, sotia lui Orgon, din spectacolul „Tartuffe” (Teatrul Metropolis Bucuresti)

Premiul pentru cea mai buna scenografie: Jozsef Bartha, pentru scenografia spectacolului „Hamlet” (Teatrul „Tamasi Aron” Sfantu-Gheorghe)

Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: „Stergarul cu cocos” si „Beregata de otel” – dramatizarea radiofonica si regia artistica Diana Mihailopol, productie a Societatii Romane de Radiodifuziune

Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV: „Hedda Gabler”, regia artistica Dominic Dembinski, productie a Societatii Romane de Televiziune

Premiul pentru cel mai bun debut: Lucia Marneanu si Leta Popescu, pentru spectacolul „Parallel” (coproductie GroundFloor Group si ColectivA, Cluj-Napoca)

Premiul pentru critica teatrala: Mircea Morariu

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro