Galați: O biserică a fost ridicată fără autorizație de construcție pe terenul de sport al unei școli
Consilierii locali din Galați s-au trezit luni că trebuie să decidă schimbarea destinației unui teren de sport al unei școli aflată în paragină, în care funcționează acum o grădiniță, pentru a fi folosit de o biserică deja construită, dar care nu are autorizație de construcție.
Imobilul în care şi-a desfăşurat activitatea fosta Şcoală Gimnazială Nr. 30 din Galați se găsește în conservare din 2006, pe fondul scăderii populaţiei şcolare, potrivit cotidianului Viața Liberă. Clădirea e părăginită, dar din 2008, la parterul construcției, funcționează Grădiniţa cu program prelungit nr. 47, cu trei grupe de copii.
Lucrările de construcție la biserică, amplasată pe o parte din terenul a ceea ce a fost cândva terenul de sport al școlii, au început chiar înainte să fie dată în conservare clădirea, respectiv în 2004, „cu acordul scris al inspectorului general Vasile Ciuchină, al directorului Şcolii 30 şi al primarului Dumitru Nicolae”.
În prezent, biserica este finalizată, dar nu are autorizaţie de construire.
„Este uimitor să observ că, la nivel de municipiu Galaţi, în anul 2019, noi hotărâm foarte uşor să dăm acest teren de sport, pe care am putea să-l folosim cu aceeaşi destinaţie, ca să facem un locaş de cult. Cum se poate să fim în situaţia de faţă, cu o construcţie a unei biserici deja realizată, atâta timp cât noi nu ne-am dat acordul pentru aşa ceva? Eu aşa ceva nu pot să votez şi cred că niciun om suficient de raţional nu ar putea să facă asta!”, a remarcat consilierul local PNL Paul Găvănescu.
Explicaţia a venit din partea viceprimarului PSD Sorin Enache: „Dacă mergeaţi la faţa locului şi dacă aţi fi purtat o discuţie cu cei implicaţi, cu preotul şi cu cei de la grădiniţă aţi fi văzut că, practic, este un teren viran. El face parte din terenul şcolii, o şcoală părăsită, care are doar o clasă sau două de grădiniţă. Acea biserică este o construcţie din lemn, vai de capul ei. Cetăţenii cartierului nu au unde să îşi depună morţii. Problema este mult mai amplă decât aţi perceput-o! Practic, le dăm o bucată de teren să construiască o capelă şi să intre şi în legalitate, asta e tot”.
În final, consilierii locali din Galați au refuzat să aprobe schimbarea destinației terenului aflat în proprietatea publică a municipiului din spațiu de învățământ în spaţiu la dispoziţia Consiliului Local Galaţi, pentru a fi transmis în folosință gratuită bisericii.