Galosii, Picasso si presa mondiala

Mama unuia din cei trei romani cercetati pentru furtul de Picasso, Matisse, Monet, Gauguin si Lucian Freud s-a razgandit si a declarat ca nu a ars in soba tablourile pe care spusese ca le arsese in soba. Pana cand se limpezesc lucrurile, sa vedem cam ce impact de imagine are, pentru Romania, intreaga tarasenie, scrie Iulian Comanescu, pe blogul lui.

Mihai Alexandru Bitu, Radu Dogaru si Eugen Darie sunt cercetati pentru ca ar fi sustras in noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012 ar fi furat un numar de sapte tablouri, de pictorii citati, de la muzeul Kunsthal din Rotterdam. In Evenimentul zileiau aparut transcrieri ale unor chaturi de Internet in care cei trei se intrebau ce-ar fi putut face cu tablourile. Daca se adevereste, ceea ce se vede acolo este de un idiotism insuportabil. Dupa ce initial pusesera ochii pe un muzeu de stiinte ale naturii, cei trei si-au dat seama ca pasarile impaiate pot fi revandute foarte greu, asa ca s-au reorientat catre Kunsthal, unde se gaseau Capul de Arlechin al lui Picasso si Femeia in fata unei ferestre a lui Gauguin. Dupa ce au furat, nu se stie cum, cele sapte tablouri, acuzatii le-au ascuns in perne si le-au adus in Romania. Ulterior, au incercat sa i le plaseze lui Gigi Becali, un alt mare connoisseur, si l-ar fi rugat sa-i ajute pe un asistent de-al lui Catalin Botezatu, despre care presa spune ca e cercetat in stare de libertate. Suspectii nu ar fi cerut, pentru tablourile evaluate la 18 milioane de euro, decat 50 de mii de euro.

Olga Dogaru, mama unuia dintre cei trei, a declarat ca initial a ascuns operele de arta intr-un geamantan, pe care l-a ingropat intr-un cimitir din orasul tulcean Macin, unde locuia. Pentru ca ulterior sa-l dezgroape, sa inghesuie tablourile in soba si sa le dea foc, impreuna cu o pereche de galosi pe post de combustibil, ca sa scape de captura devenita incomoda.

Pe fir a intrat Institutul National de Criminalistica, care s-a apucat sa scormoneasca cenusa din soba, dar nu a dat o concluzie transanta. Nu e clar de ce, dar ulterior avocatul lui Radu Dogaru, principalul suspect in caz, solicita o expertiza de la Muzeul Luvru, care sa confirme noua declaratie a mamei suspectului, ca tablourile nu au fost arse.

Povestea este una care iti taie rasuflarea. Are potentialul de a se propaga in presa straina, asa ca am plecat pe urmele ei. Toate publicatiile de limba engleza cu o oarecare importanta, de la New York Times la The Guardian si de la Huffington Post la BBC sau CNN au preluat-o. In Franta, Le Figaro, Le Point sau L’express au scris si ele, la fel ca Der Spiegel in Germania sau El pais in Spania. [Vezi si o postare pe un blog Scientific American pe aceasta tema.] Daca trei idioti dintr-o tara bananiera ar fi furat ei tablourile, iar mama acelorasi ar fi declarat ca le-a bagat in soba cu niste espadrile, presa din Romania ar fi preluat si ea informatiile.

Curios de context, am inceput sa scotocesc printre jafuri celebre. Valoarea de 18 milioane a tablourilor furate plaseaza cazul Kunsthal sus in top, chiar daca in 1990 niste necunoscuti furau de la Muzeul Isabella Stewart Gartner din Boston 13 tablouri in valoare de 300 de milioane de dolari. Wikipedia listeaza diferitele ‘jafuri ale secolului’ care s-au petrecut intre 1900 si 2000 si se refera la opere in valoare de cateva zeci de mii pana la cateva milioane de dolari sau euro, ceea ce inseamna, e drept, ceva mai mult in banii de azi. Despre hoti care ar fi distrus operele de arta ca sa nu fie prinsi nu am gasit insa nimic. Unul dintre cele mai ciudate cazuri e al unui soldat american, Joe Meador, care a furat, in 1945, din Germania, un numar de opt artefacte medievale, care au fost recuperate dupa moartea acestuia, in 1990. Nici IRA sau alte randuri de hoti care au vizitat Russborough House intre 1974 si 2002 (proprietarul acesteia, Sir Alfred Beit, a fost calcat de nu mai putin de patru ori) nu au distrus operele de arta. IRA a incercat chiar sa le foloseasca in chip de moneda de schimb pentru prizonieri, iar picturile au fost recuperate pana la ultima, chiar daca una fusese furata de doua ori, in 1986 si 2001.

Am mers mai departe, la alte liste de pe Wikipedia (avea dreptate Umberto Eco, cand spunea ca listele fac infinitatea comprehensibila), de pilda operele de arta disparute. In secolul al VIII-lea, iconoclastii au fost destul de spornici in aceasta activitate. De pe la 1300 incolo, tot felul de fresce si mozaicuri au fost distruse moronic in timpul unor lucrari de extindere a unor biserici, catedrale si asa mai departe. Palatul Westminster, alias Houses of the Parliament, a vandut in 1820 unui negustor, cu 10 lire, o tapiserie din 1475, careia i s-a pierdut urma. La revolutia din 1789, in Franta, au disparut o serie intreaga de lucrari, la fel cum 150 de ani mai tarziu, nazistii au intors muzeele si colectiile particulare cu susu-n jos, lucru din care au rezultat pierderi incalculabile.

Cel mai mare distrugator de opere de arta pare a fi fost focul, sub forma unor incendii desigur accidentale. Mai vin la rand cateva cutremure si bombardamente, dar si cativa comanditari nemultumiti, printre care Alfred Jarry, care a distrus un portret pe care i-l facuse Rousseau-Vamesul, fiindca nu ii placea. Lady Churchill a facut si ea bucatele un portret al lui Winston Churchill care il scotea din sarite pe acesta, realizat de Graham Sutherland, un neo-romantic celebru dar prea putin magulitor cu subiectele lui.

Chiar si Charlie Chaplin a distrus un film pe care nu l-a regizat, dar l-a produs, A Woman of the Sea, in care juca fosta lui amanta Edna Purviance. Dupa ce filmul a fost terminat, tatal lui Charlot a considerat ca nu are potential de succes, asa ca l-a pus la pastrare, dar, din motive de fiscalitate, s-a decis mai apoi sa ii dea foc.

In toate listele de jafuri, opere de arta sau filme disparute, nu am gasit insa nimic asemanator cu prima depozitie a Olgai Dogaru, cea cu galosii, cimitirul, Picasso si soba. Sau, de fapt, gresesc. Cautati list of stolen paintings pe aceeasi Wikipedia si veti gasi cele sapte lucrari in cauza, dintre care patru cu imagini.

Daca nu cumva, printr-o minune, nu se va dovedi ca hotii sunt martieni sau pinguini, afacerea Kunsthal inseamna ca ne-am legat numele de ceea ce pare a fi cel mai mare jaf de arta din 1990 incoace. Episodul cu arderea este de o barbarie nemaiintalnita, nici la nazisti, iar aici, ca sa iesim cat de cat basma curata, avem nevoie de o a doua minune: trebuie ca cele sapte tablouri sa apara la suprafata, altfel decat sub forma de scrum. Din pacate, in toate listele pe care le-am mentionat mai sus e plin de opere care nu au mai fost recuperate. Si daca nu sunt recuperate, chiar in situatia in care prima declaratie a Olgai Dogaru se dovedeste, juridic, o aiureala, ea va ramane, prin impactul pe care l-a avut in presa mondiala, explicatia unanim acceptata pentru intreaga poveste.

Morala intregii povesti e clara. Cazul trebuie luat cat se poate de in serios.

Articol scris pentru editia de joi, 25 iulie, a saptamanaluluiDilema veche.

Comenteaza pe blogul lui Iulian Comanescu.