Sari direct la conținut

Garda de Mediu a suspendat activitatea firmei ce facea prospectiuni seismice in perimetrul Tria

HotNews.ro

Garda de Mediu Bihor a dispus suspendarea activitatii firmei ungare care a demarat prospectiuni seismice in judet, fara a avea avizul de mediu, urmand sa i se aplice, totodata, o amenda intre 30.000 si 60.000 de lei, a declarat, pentru Agerpres, comisarul sef al Garzii, Viorel Tepele. In acest perimetru intra si o parte a municipiului Oradea, iar cele mai afectate zone de aceste prospectiuni vor fi statiunile 1 Mai si Baile Felix.

Suspendarea activitatii firmei Acoustic Geophysical Services, angajata de compania NIS Petrol sa faca prospectiunile seismice in perimetrul Tria, s-a efectuat in urma unui control dispus de prefectul judetului Bihor, Claudiu Pop, in baza sesizarilor presei bihorene, care a relatat ca firma ungara face prospectiuni fara a avea toate avizele necesare.

„Controlul s-a finalizat cu suspendarea activitatii pana la intrarea in legalitate, respectiv obtinerea autorizatiei, a avizului de la Agentia Nationala de Mediu. In acest moment, avand suspendata activitatea, orice actiune pe care o intreprinde firma respectiva se incadreaza in legea penala”, a declarat, pentru Agerpres, prefectul judetului Bihor.

Dintre cele 15 primarii de pe raza perimetrului denumit generic EX-2 Tria, doar 4 si-au dat acordul, pana in prezent, pentru realizarea lucrarilor de prospectiuni: Brusturi, Sarbi, Spinus si Chislaz. Alte primarii, printre care si cea a municipiului Oradea, au dat aviz negativ, iar restul nu s-au pronuntat.

Prospectiunile seismice tridimensionale reprezinta o metoda prin care se determina daca in subsolul unei zone exista sau nu zacaminte de titei ori gaze, iar daca da, ce dimensiuni au acestea. Prospectiunile se fac de companiile detinatoare ale unor acorduri petroliere, pentru a identifica cele mai bune locuri in care urmeaza sa fie amplasate sondele de explorare, respectiv cele de extragere a resurselor.

In luna decembrie 2012, Guvernul a adoptat hotararea privind aprobarea Acordului petrolier de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare in perimetrul EX – 2 Tria, incheiat intre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si East West Petroleum Corp. ‘Tria’ este doar o denumire generica a acestui perimetru, care se intinde de la estul judetului Bihor – comunele Tauteu si Popesti – pana la granita cu Ungaria.

In acest perimetru intra si o parte a municipiului Oradea.

Cele mai afectate zone de aceste prospectiuni vor fi statiunile 1 Mai si Baile Felix, aici existand 120 de pensiuni, respectiv 20 de hoteluri mari

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro