Sari direct la conținut

Gata cu liber la iarba. Alergatul sau alta activitate sportiva care implica mai mult de cinci persoane este strict interzisa in parcurile bucurestene

Scurta le-a fost bucuria celor care s-au grabit sa calce liber pe iarba din parcurile Capitalei. Primarul Sorin Oprescu si consilierii CGMB au reflectat suplimentar si au decis ca bucurestenii se vor putea relaxa pe iarba doar in anumite perimetre, marcate prin panouri. O alta decizie a Primariei se refera la amendarea alergatului sau jocurilor in grupuri mai mari de cinci persoane in parcurile amintite.

Astfel, „alergatul sau alta activitate sportiva care implica mai mult de cinci persoane este strict interzisa”, indica hotararea Consiliului General al Capitalei, iar amenda pentru incalcarea ei este cuprinsa intre 350 si 1.000 de lei.

La sfarsitul lunii mai, primarul Sorin Oprescu statea pe iarba Gradinii Zoologice alaturi de jurnalisti, explicandu-le ca „Trebuie sa schimbam ideea ca nu putem calca pe iarba. Vom realiza in parcuri anumite zone speciale, fiindca intr-adevar nu ai voie sa calci pe flori sau pe ronduri. In toate tarile de larga reputatie democratica pentru asta este spatiul verde, sa te plimbi„.

Efectele distructive ale permisiunii de a calca pe iarba

Romanilor le-ar lua un timp sa invete sa foloseasca iarba pentru a se relaxa, fara s-o calce buluc in picioare. Insa inventia cu grupurile de cinci, priponite de-un panou, e mai rea decat interdictia precedenta. Nu vad nici o tactica pedagogica in a incerca sa-i enervezi cu tot dinadinsul pe bucuresteni, scrie si Catalin Sturza pe blogul sau.

Mi se pare brilianta explicatia unui domn Madalin Dumitru de la Primaria Capitalei: „Si la cinci persoane pagubele care s-ar putea produce spatiului verde sunt destul de mari. In plus, cinci este un numar suficient pentru o echipa”. Pentru o echipa de ce? Si oare domnul Dumitru nu stie ca pentru orice joc e nevoie de doua echipe, nu doar de una? Sau daca echipele pastreaza o distanta de cativa metri intre ele, tinand eventual panoul la mijloc pe post de fileu, amenda nu se mai aplica?

Citeste si comenteaza pe Blog de jurnalist cultural.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro