Sari direct la conținut

General american: ”Cred că regiunea Mării Negre va fi cel mai probabil viitorul teatru de conflict”

HotNews.ro
Ben Hodges, Foto: eur.army.mi
Ben Hodges, Foto: eur.army.mi

Europa ar trebui să devină mai interesată de securitatea Georgiei şi a Ucrainei, ţări riverane Mării Negre, susţine generalul (r) american Ben Hodges, care între 2014 şi 2017 a fost comandant al Forţelor terestre americane în Europa (USAREUR), subliniind că viitorul summit NATO de la Londra ar trebui să acorde mai mult atenţie problemei legate de securitatea în regiunea Mării Negre, deoarece Alianţa Nord-Atlantică nu dispune de o prezenţă avansată sporită (Enhanced Forward Presence, eFP) adaptată acestei zone, potrivit agenţiei de presă ucrainene DSnews, citată de Agerpres.

În acest context, el a subliniat importanţa regiunii Mării Negre în protejarea flancurilor estic şi sudic ale NATO. ‘ Este necesară o discuţie în cadrul Alianţei, care să ducă la formarea unei idei clare că regiunea Mării Negre este la fel de importantă pentru securitatea europeană ca Marea Baltică’, a afirmat Ben Hodges.

‘Cred că regiunea Mării Negre va fi cel mai probabil viitorul teatru de conflict. În orice caz, acesta este un spaţiu, unde noi (NATO) suntem în situaţie de rivalitate (cu Rusia). Ucraina are un rol esenţial în zona Mării Negre, de fapt, tocmai din această cauză Rusia a anexat Crimeea pentru că de acolo (din peninsulă) poate atinge 97% din coasta Mării Negre cu diverse tipuri de armament’, a explicat Ben Hodges într-un interviu acordat la începutul săptămânii agenţiei de presă citate.

Potrivit acestuia, ‘ruşii pot perturba navigaţia, pot crea probleme României în perimetrul zonelor ei economice exclusive, unde sunt resurse energetice, pot bloca accesul în Odesa’, oraş-port în sudul Ucrainei.

În acelaşi timp, el a evocat provocările legate de podul peste strâmtoarea Kerci, care leagă peninsula Crimeea de Rusia continentală, precum şi situaţia regiunilor separatiste georgiene Abhazia şi Osetia de Sud, a căror independenţă a fost recunoscută de Rusia în urma conflictului de cinci zile cu Georgia în august 2008.

‘Avem nevoie de o formulă DIME (Diplomatic, Information, Military, Economic) – o combinaţie de componente diplomatice, informaţionale, militare şi economice pentru această zonă. Alianţa trebuie să dezvolte o abordare multidimensională în regiunea Mării Negre pentru a-şi proteja aliaţii, prietenii şi pentru a asigura libertatea de navigaţie’, subliniază generalul american în rezervă, în prezent expert militar.

Referitor la componenta militară, Ben Hodges consideră că este necesar să aibă loc mai multe aplicaţii militare în regiune şi să fie îmbunătăţit schimbul de date operative între Ucraina, România şi Georgia.

‘Împreună, cele trei ţări vor avea o imagine mult mai bună despre ceea ce se întâmplă în Marea Neagră, iar aceasta se poate face chiar şi în afara Alianţei. NATO trebuie să-şi crească în mod semnificativ prezenţa navală în Marea Neagră’, susţine generalul american, potrivit căruia Convenţia de la Montreux (care stipulează că tonajul agregat al navelor de război al ţărilor neriverane care intră în Marea Neagră nu poate depăşi 30.000 de tone pentru o perioadă de maximum 21 de zile) nu ar fi o problemă, întrucât NATO nu s-a apropiat de pragul respectiv vizând numărul de zile de staţionare în apele Mării Negre.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro