Sari direct la conținut

„Generalul Armaghedon”, demis de Putin de la comanda Forțelor Aerospațiale ale Rusiei, prima apariție publică de la revolta grupului Wagner – FOTO

HotNews.ro
Generalul rus Serghei Surovikin și președintele rus Vladimir Putin, Foto: Alexei Nikolsky / TASS / Profimedia
Generalul rus Serghei Surovikin și președintele rus Vladimir Putin, Foto: Alexei Nikolsky / TASS / Profimedia

Generalul rus Serghei Surovikin, care și-a atras porecla „Generalul Armaghedon” din cauza tacticilor sale nemiloase și care nu a mai avut nicio apariție publică din iunie, de la revolta eșuată a grupului Wagner, a reapărut, scrie The Guardian.

Ostorozhno Media a publicat o fotografie în care generalul rus apare alături de soția sa, notând că poza ar fi fost făcută luni la Moscova.

Generalul Serghei Surovikin nu a mai fost văzut în public după rebeliunea mercenarilor Wagner declanșată de Evgheni Prigojin în noaptea dintre 23 și 24 iunie, existând informații că acesta a fost arestat. Kremlinul a refuzat însă sistematic să confirme acest lucru.

În luna august, Vladimir Putin l-a demis pe generalul Surovikin, suspectat de pact cu mercenarii Wagner, din funcția de comandant al Forțelor Aerospațiale ale Rusiei pe care acesta o ocupa încă de dinaintea începerii războiului, scria un proeminent jurnalist rus citat de Reuters.

Jurnalistul rus Alexei Venediktov, fostul redactor-șef al postului de radio Ecoul Moscovei, spunea pe canalul său de Telegram că Surovikin a fost înlăturat din funcție prin decret oficial, fără să ofere însă mai multe detalii.

Surovikin fusese numit de către Vladimir Putin în funcția de comandant al Forțelor Aerospațiale ale Rusiei (numele folosit de Moscova pentru forțele sale aeriene) în 2017.

Aceasta este considerată una dintre cele mai prestigioase funcții din cadrul forțelor armate ruse care, pe lângă Forțele Aerospațiale, mai au alte 5 ramuri: Forțele Terestre, Forțele Navale, Forțele de Rachete Strategice, Forțele Aeropurtate și Forțele Speciale. Serviciul de logistică al forțelor armate ruse este organizat și el ca o ramură distinctă.

Serghei Surovikin, considerat unul dintre cei mai capabili generali pe care îi are Rusia

Surovikin a fost numit în funcția de comandant al aviației militare ruse după ce tot în 2017 a comandat forțele rusești din Siria, perioadă în care și-a atras porecla de „Generalul Armaghedon” din cauza tacticilor sale nemiloase. Anterior, el a fost timp de 4 ani comandantul Districtului Militar Est.

În luna octombrie a anului trecut, Putin l-a ales pe Surovikin drept comandant general al forțelor de invazie din Ucraina. Însă în luna ianuarie 2023 Putin a făcut o nouă remaniere la conducerea forțelor de invazie, numindu-l comandant al acestora pe generalul Valeri Gherasimov, șeful Statului Major Rus.

Mutarea i-a luat prin surprindere pe bloggerii și corespondenții militari ruși, ținând cont că Surovikin a comandat cu succes retragerea ordonată de pe malul de est al râului Nipru în regiunea Herson și era considerat un general competent, cu rezultate bune.

El a fost, de asemenea, cel care a ordonat extinderea masivă a liniilor de apărare rusești din estul și sudul Ucrainei, cele care acum pun probleme uriașe ofensivei declanșate de Ucraina în luna iunie. În pofida căderii în dizgrație a generalului, bloggerii militari ruși și o parte a presei de la Moscova încă se referă la aceste fortificații și câmpuri de mine drept „Linia Surovikin”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro