Sari direct la conținut

Generalul Kirilo Budanov compară traiul din teritoriile ocupate de Rusia cu cel dintr-o țară comunistă: „S-au transformat într-un fel de Cuba”

HotNews.ro
Kirilo Budanov șeful serviciului secret al armatei Ucrainei , Foto: Adi Iacob/ HotNews.ro
Kirilo Budanov șeful serviciului secret al armatei Ucrainei , Foto: Adi Iacob/ HotNews.ro

Kirilo Budanov, şeful serviciului de informații militare al Ucrainei, a declarat luni că nivelul de trai în teritoriile ucrainene ocupate de Rusia aminteşte de cel din Cuba din cauza „degradării”, „izolării” şi „prăbuşirii libertăţilor politice şi economice” în insulă de la „venirea comuniştilor de la putere”, transmit EFE și Agerpres.

„Teritoriile ucrainene temporar ocupate s-au transformat într-un fel de Cuba”, declară Budanov într-un comunicat difuzat de GUR, în care se referă la situaţia din teritoriile controlate de Moscova în Ucraina, pe care o compară cu cea din regiunea separatistă prorusă Transnistria din estul Republicii Moldova.

De la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, Cuba a votat în cadrul ONU împotriva condamnării agresiunii militare a Moscovei. Cuba întreţine relaţii economice, militare şi politice strânse cu Rusia şi, potrivit unor informaţii recente, Havana ar fi trimis soldaţi să lupte alături de armata rusă.

În Transnistria, Rusia dispune de un contingent de aproximativ 2.000 de militari, dintre care 1.600 reprezentând efectivele Grupului operativ al trupelor ruse GOTR, restul aşa-numita „forţă de pace”.

Comunicatul GUR denunţă faptul că autorităţile de ocupaţie instalate de Rusia în estul şi sudul Ucrainei „distrug capitalul social” şi „infrastructurile”, condamnă „educaţia, cultura şi ştiinţa” la degradare şi refuză „orice oportunitate de dezvoltare” pentru comunităţile locale.

Acesta este preţul aşa-numitei „eliberări”, se arată în comunicat, într-o aluzie la discursul preşedintelui rus Vladimir Putin în care acesta justifica invazia rusă în Ucraina.

Urmărește ultimele evoluții din a 502-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro