Sari direct la conținut

Generalul ucrainean Valeri Zalujnîi: Situația de pe câmpul de luptă este stabilizată datorită sistemelor HIMARS

HotNews.ro
Sisteme HIMARS, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia
Sisteme HIMARS, Foto: ABACA / Abaca Press / Profimedia

Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi, i-a spus şefului Statului-Major american, generalul Mark Milley, într-un apel telefonic că „situația de pe câmpul de luptă este stabilizată”, în mare parte datorită utilizării de către Ucraina a sistemelor de rachete M142 HIMARS, relatează Ukrainska Pravda.

Sistemele efectuează lovituri țintite asupra posturilor de comandă rusești și a depozitelor de combustibil și arme.

„Am reușit să stabilizăm situația. Este dificil, tensionat, dar complet sub control.

Un factor important care a contribuit la menținerea liniilor și pozițiilor defensive este sosirea în timp util a M142 HIMARS, care au fost folosite pentru lovituri țintite asupra punctelor de control inamice și a depozitelor de muniție și combustibil.”

Zalujnîi a remarcat că îl ține la curent pe colegul său american despre situația operațională.

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a ordonat generalilor să acorde prioritate distrugerii rachetelor cu rază lungă de acțiune și a armelor de artilerie din Ucraina, după ce armele furnizate de Occident au fost folosite pentru a lovi liniile rusești de aprovizionare, informează Reuters.

Ucraina atacă centrele logistice ale rușilor

Statele Unite și aliații săi au furnizat Ucrainei armament în valoare de miliarde de dolari de la începutul invaziei, inclusiv arme cu rază lungă de acțiune despre care Kievul spune că încep să fie de ajutor pe câmpul de luptă.

Ucraina a afirmat că a efectuat o serie de lovituri de succes asupra a 30 de centre rusești logistice și de muniții, folosind mai multe sisteme de rachete cu lansare multiplă furnizate de Occident.

Ce poate face armata rusă în legătură cu amenințarea reprezentată de sistemele americane?

În general, există două răspunsuri posibile:

  • să încerce să distrugă deocamdată puținele lansatoare moderne din dotarea forțelor armate ucrainene;
  • să își mute depozitele de muniții și mai departe de linia frontului sau să reducă impactul atacurilor asupra acestora prin împrăștierea lor.

Ambele opțiuni ar putea cauza mari dificultăți armatei ruse.

Distrugerea chiar și a peste 20 de lansatoare moderne de rachete (câte se estimează că vor ajunge în Ucraina până la sfârșitul lunii iulie) bine protejate și mobile care pot trage de la zeci de kilometri de spatele liniei frontului este o sarcină aproape imposibilă pentru armata rusă.

Artileria va avea dificultăți să distrugă astfel de ținte datorită mobilității ridicate și protecției bune pe care o au, dar și fiindcă pot opera adânc din teritoriul inamic, unde este dificil să fie reperate și țintite rapid. Dacă operatorii ucraineni ai sistemelor nu fac greșeli, atunci distrugerea HIMARS-urilor de către artileria rusă este puțin probabilă.

Misiunea ar putea fi preluată de Forțele Aeriene Ruse dar, după cum a arătat războiul până acum, avioanele rusești nu pot opera constant în spatele liniei frontului din cauza temerilor legate de apărarea antiaeriană ucraineană (în ceea ce privește obținerea superiorității aeriene Moscova pare să fi abandonat complet ideea).

Problemele de logistică ale forțelor armate ruse

De asemenea, rușilor le va fi extrem de dificil să își modifice sistemul logistic pentru a feri depozitele de muniții de lovituri. Dacă le mută în afara razei sistemelor HIMARS, cu 90 de kilometri sau mai mult în spatele liniei frontului, aprovizionarea unităților din prima linie se va înrăutăți imediat.

În prezent Rusia livrează muniția în zona de război pe cale ferată, ea fiind descărcată și încărcată manual în camioane (armata rusă nu are încărcătoare și macarale specializate) pentru a fi duse într-un depozit din apropierea gării. Tot procesul poate dura câteva ore. Urmează apoi transportarea munițiilor către front, descărcarea și întoarcerea la bază a camioanelor.

Când depozitele de muniții sunt la 40-60 de kilometri de front coloanele de camioane pot face două transporturi pe zi. Dacă sunt scoase din raza lansatoarelor HIMARS ar mai putea face unul.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro