Generația care va schimba lumea de mâine are nevoie să stea pe internet încă de azi
În tehnologie, când dezvolți un produs nou, pornești de la o eventuală cerere sau nevoie din piață. În cazul de față nevoia există: acces la dispozitive și internet. Situația din ultimul an a făcut-o mai importantă ca niciodată mai ales pentru ce înseamnă în cazul generației de mâine.
O cercetare derulată de organizația Salvați Copiii, în 2020, arăta că 28% dintre copii și 43% dintre cadrele didactice nu dețin sau nu dețin toate resursele materiale necesare învățământului online.
Ce presupune însă învățământul online? Înainte de toate, presupune internet. Apoi vorbim de dispozitivul folosit, iar în ultimul rând presupune existența sau dezvoltarea unor aplicații. Deși la prima vedere pare o listă simplă, scurtă, dar acesteia se adaugă următoarele: competențele digitale ale elevilor și profesorilor și adaptarea programei, astfel încât cei dintâi chiar să învețe ceva.
Unde se poate interveni cel mai curând, cu impact pe termen foarte lung, e în asigurarea unei conexiuni bune. După cum arăta un studiu realizat de IRESși prezentat în mai 2020, 12% dintre copiii din România nu au conexiune de internet suficient de puternică pentru a putea suporta derularea cursurilor online. Ceea ce poate părea surprinzător, dat fiind că România se laudă cu viteze bune.
Datele Speedtest arată că, în mai 2021, România e pe locul 4 în lume cu o viteză medie de download de peste 210 Mbps. Stăm de două ori mai bine decât media globală. Situația se schimbă destul de mult când vine vorba de internetul mobil: România e pe locul 34 în lume cu o medie de download de 52 Mbps. La nivel mondial, media este de peste 48 Mbps. E posibil ca la acest capitol să aibă o importanță imensă și amânarea implementării 5G. Totuși, Wi-Fi 6 e aici prin capacitatea sa superioară de-a susține conexiuni pentru și mai multe dispozitive.
Câți români au însă acces la internet în bandă largă? Întrebarea mai importantă care definește accesul la internet în 2021 e dacă accesul respectiv e de viteză mare. Abia acesta poate reprezenta baza pentru ceea ce înseamnă educație online utilă, interactivă și pe care se poate construi. Datele ANCOM arată că sunt 2.056 de localități în care utilizatorii finali persoane fizice au acces doar la rețele fixe de bandă largă rapidă (download între 30 Mbps și 100 Mbps). Ceea ce sună excelent până când vezi ce-i la polul opus: 2.342 de localități în care utilizatorii finali persoane fizice nu au acces la nicio rețea publică fixă de comunicații electronice de bandă largă.
Promisiunea – sau, mai degrabă, așteptarea – e că în următorii trei ani vor fi încurajate investițiile private pentru dezvoltarea rețelelor în localitățile în care nu există încă.
Educația online nu e doar pentru elevi
În strategia pentru digitalizarea educației în România au fost schițate și cele 15 transformări preconizate pentru România până în 2030. Prima pe listă este conectarea permanentă la internet, dar nu-i ignorată nici dezvoltarea realității virtuale. Acestea două au impact direct și în educație, unde componenta de VR îi poate ajuta pe elevi să înțeleagă mult mai bine materia prin interacțiunea directă cu elementele acesteia. Dintr-o dată concepte de fizică, matematică sau chimie pot fi testate fără griji, într-un mediu digital. Dar ca acest lucru să fie fezabil e nevoie de internetul de mare viteză atât între elev, profesor și școală, cât și pentru școală direct ca profesorii să aibă acces la resurse online în timp real.
Sal Khan, fondatorul Khan Academy și unul dintre promotorii educației online, a explicat recent de ce suntem în punctul în care educația viitorului va include metode non-tradiționale.
“Cred că este interesant de văzut dacă putem să estompăm liniile între grădiniță, gimnaziu, liceu și facultate. De ce nu am putea obține acele skill-uri de care avem nevoie în viață mai devreme, economisind timp și bani? […] Și va fi interesant să vedem evoluția modelelor bazate pe competențe. [Companii din tech deja] creează noi modalități prin care poți obține un job bun fie că treci, fie că nu treci prin facultate, atât timp cât demonstrezi că ai aptitudinile necesare”, a adăugat Khan.
În acest context putem vedea deja o creștere accelerată atât a numărului de cursuri disponibile online, cât și a zonelor în care sunt disponibile. Altfel spus, există deja o școală de după școală, dar mai ales pentru adulți care vor să învețe lucruri noi. Iar accesul acestora la cursuri se face prin internet, unde conectivitatea joacă un rol crucial.
Ce pierde România din cauza lipsei de internet (rapid sau nu) și a educației online
O analiză prezentată în martie 2021 arăta că piața globală dedicată educației va crește până la o valoare de 247 miliarde de dolari între 2020 și 2024. Și aici trebuie să revin un pic asupra strategiei digitalizării educației citate mai sus. Printre transformări se numără și acestea două: dinamica accentuată a profesiilor și robotizarea avansată. În ambele cazuri e vorba de adaptarea la un context cu totul nou și nu mai e vorba doar de elevi de școală, ci de cetățeni care vor avea nevoie de resurse și acces la ele.
Și dat fiind că strategia respectivă era gândită a fi derulată până în 2030, trebuie completată cu încă una prezentată de Comisia Europeană: The Digital Compass cu termen de finalizare în 2030. Și sunt câteva obiective importante care privesc infrastructurile digitale sigure și sustenabile. Întâi, toate gospodăriile europene să aibă acces la conexiune gigabit (aproape 1.000 Mbps download), toate zonele populate să aibă acoperire 5G. Dar până în 2025 mizele sunt și mai importante: acces gigabit pentru toate școlile și huburile de transport, upgrade de la internet de 100 Mbps la 1 Gbps pentru toate locuințele și acoperire wireless 5G în toate zonele urbane și drumurile importante.
Răspunsul pe scurt la intertitlul de mai sus e: tot. O altă analiză a CE din martie 2021 arăta că toate tipurile de joburi necesită aptitudini digitale. 38% dintre organizații susțin că lipsa skill-urilor digitale afectează direct performanța. Scăderea productivității (46%) și scăderea numărului de clienți (43%) sunt principalele zone afectate.
Acestea sunt date din piața muncii. Când te gândești la elevi, e suficient să ții cont că reprezintă viitorii angajați, de unde și nevoia mai acută ca niciodată pentru pregătire mai bună și acces la resurse. Mai mult, prin digitalizare, educația poate fi personalizată. În urmă cu 30 de ani era un vis așa ceva. Acum vorbim despre competențe specifice locului de muncă sau activității pe care cineva urmează s-o desfășoare.
Într-o analiză recentă FT îl citează pe Jan Ginneberge, consilier senior la European Foundation for Management Development, cu o evaluare e momentului în care ne regăsim: “Pandemia a fost un accelerator pentru lucruri care deja se întâmplau. Nimeni nu-și mai poate permită să spună: «nu mă prea pricep la tehnologie». Suntem cu toții în aceeași barcă.”
Și pentru că ne regăsim cu toții în același loc: nevoia de internet de mare viteză și acces la educație online, World Economic Forum a analizat dacă acest tip de educație dă rezultate. Conform datelor, cursanții rețin cu 25 până la 60% mai multă informație când fac cursuri online, comparativ cu 8 până la 10% în formatul clasic, într-o clasă de curs. Motivul e capacitatea de-a învăța mai rapid online: soluțiile de e-learning necesită cu 40 până la 60% mai puțin timp decât un curs clasic, deoarece studenții pot învăța în ritmul lor, mai alert la unele capitole, mai lent la altele.
Unde se regăsește România? Conform Global Connectivity Index 2020, publicat de Huawei, țara noastră are statutul de adopter, cumva în zona de mijloc. Suntem în urmă la adopția Internet of Things, AI, cloud și excelăm la adopția broadband. Lucrurile merg înspre bine, cu o clasare pe locul 41 din 79 și un scor mediu de 50 din 120. Și în cazul în care te întrebi de potențial, în tehnologie România nu excelează la cercetare și dezvoltare, brevete în IT sau dezvoltare software. Ultimele două sunt direct influențate de educație și pregătirea viitoarei generații.
Dacă ar fi o idee cu care să rămâi la finalul acestui articol e că educația, pe de o parte, nu mai este doar instituționalizată și centralizată, dar și că indiferent ce formă ar lua acum și pe viitor are nevoie de-o infrastructură de bază. Internetul e această infrastructură și următorul clasament la care ar trebui să ne bucurăm e că alte mii de localități românești au acest acces și nu doar că orașele mari românești au conexiuni de mare viteză.
Articol susținut de Huawei România