Sari direct la conținut

„Generatoare ale speranței”. OP-ED semnat de Roberta Metsola, președinta Parlamentului European

HotNews.ro
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, Foto: Parlamentul European
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, Foto: Parlamentul European

​Într-un articol de opinie publicat de HotNews.ro în exclusivitate pentru România, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, face un apel la orașele și regiunile europene să se alăture campaniei de donare de generatoare electrice, transformatoare și piese de schimb pentru rețelele electrice, astfel încât să-i ajute pe ucraineni să treacă de iarna grea care urmează.

Războiul din Ucraina continuă fără întrerupere. În fiecare zi, auzim despre noi atrocități produse de bombardamentele aparent nediscriminatorii asupra civililor. Asistăm și la atacuri deliberate, îndreptate asupra infrastructurii civile critice, cum ar fi rețelele de transport al energiei electrice.

Fiind respins pe câmpul de luptă, Kremlinul și-a întors mașina de război împotriva civililor, pentru a-i priva de lucrurile elementare: apă, electricitate și căldură. Pentru a-i epuiza.

Acest comportament este inuman, încalcă orice drept internațional și umanitar și constituie crime de război.

În urma atacurilor neîncetate ale Rusiei, peste jumătate din rețeaua de energie electrică a Ucrainei a fost deteriorată sau distrusă, lăsând milioane de ucraineni fără energie electrică. Atacurile se produc prea rapid, iar serviciile de urgență ucrainene nu reușesc să restabilească alimentarea cu energie electrică.

Din acest motiv, Parlamentul European s-a alăturat Eurocities – o rețea formată din peste 200 de orașe foarte mari din Europa – pentru a dona generatoare de energie electrică, transformatoare și piese de schimb pentru rețelele de energie electrică astfel încât să-i ajute pe ucraineni să treacă prin iarna grea care urmează.

Campania „Generatoare ale speranței” este un mod foarte practic și concret de a alimenta cu energie și apă curată populația aflată sub asediu permanent. Pentru a le asigura serviciile de zi cu zi pe care noi le considerăm normale.

Aceste generatoare vor permite funcționarea instalațiilor esențiale ale țării, vor furniza energie spitalelor, școlilor, instalațiilor de alimentare cu apă, centrelor de asistență, adăposturilor, antenelor de telefonie și multor altor instalații.

De aceea, fac apel la toate orașele și regiunile europene să se alăture campaniei „Generatoare ale speranței”. Ne străduim și mai mult, prin rețelele noastre, cu ajutorul tuturor celor 705 deputați în Parlamentul European și nu numai, pentru a ne mobiliza pentru Ucraina.

Împreună putem contribui la o îmbunătățire reală a situației. Ideea, pe cât mai simplă pe atât de practică, poate fi pusă în aplicare rapid. Sunt puține generatoare pe piață, iar autoritățile naționale au donat deja cât au putut din rezervele lor. Dar în orașele și regiunile din întreaga Europă există capacități neutilizate și ele pot fi puse la dispoziție.

Autoritățile naționale de protecție civilă strâng donații, care vor fi transportate rapid către unul dintre cele trei centre din UE în cadrul mecanismului de protecție civilă al UE. Ucraina poate decide apoi în ce loc din țară are nevoie urgentă de echipamente, și ele vor fi duse la destinația finală.

Din momentul în care am făcut anunțul, am obținut deja generatoare de diferite dimensiuni și puteri din mai multe orașe, de la Roma până la Tallinn. Primim generatoare și de la oameni obișnuiți care doresc să contribuie. Europenii doresc să ajute. Aceasta este solidaritatea în acțiune. Aceasta este Europa în acțiune.

Putem fi mândri de solidaritatea pe care UE și statele sale membre au arătat-o față de Ucraina, pe frontul politic, umanitar, militar și financiar. Acest lucru a fost demonstrat în diverse moduri: am acordat Ucrainei statutul de țară candidată la UE, am instituit sancțiuni împotriva Rusiei, am trimis ajutor Ucrainei și am primit milioane de ucraineni care fug din calea războiului, am furnizat echipamente militare și formare atât de necesare, precum și pachete de ajutoare în valoare de 9 miliarde EUR în acest an și de 18 miliarde EUR anul viitor.

Am vizitat Kievul pentru a ne arăta prietenia și angajamentul față de poporul ucrainean. Acum este momentul să dăm un sprijin practic, tangibil pentru a ajuta Ucraina să treacă iarna.

În vremuri de criză, avem nevoie de speranță. Avem nevoie de prieteni. Avem nevoie de sprijin. În Ucraina, oamenii au nevoie de energie electrică, apă și încălzire în această iarnă. Putem ajuta. Putem contribui. Putem reuși.

Roberta Metsola, Președinta Parlamentului European

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro