Sari direct la conținut

George Simion susține că va iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannnis, în noul Parlament, pentru „lovitură de stat”: „Avem voturi”

HotNews.ro
George Simion susține că va iniția suspendarea președintelui Klaus Iohannnis, în noul Parlament, pentru „lovitură de stat”: „Avem voturi”
George Simion, presedintele AUR, sustine un discurs dupa aflarea rezultatelor exit-poll ale alegerilor parlamentare, in Bucuresti, 1 decembrie 2024. Inquam Photos / George Calin

Liderul partidului de dreapta radicală AUR, George Simion, a solicitat miercuri seară, într-o emisiune la postul Realitatea Plus, demisia președintelui Klaus Iohannnis și a judecătorilor de la Curtea Constituțională a României (CCR), în contextul anulării alegerilor prezidențiale, acuzându-i de organizarea unei „lovituri de stat”.

Mai mult, Simion a anunțat că intenționează să demareze procedura de suspendare a președintelui Iohannis, afirmând că în noua legislatură există suficiente voturi în vederea acestui demers.

„Împreună cu echipa noastră de avocați, care colaborează inclusiv cu echipa de avocați a domnului (Călin) Georgescu, am spus să luăm prin eliminare și să încercăm toate metodele democratice. Am înțeles implicarea lui Anthony Blinken (șeful diplomației americane, n.r.), am înțeles că a venit domnul Alexander Soros Jr. în România, am văzut mesajele date, am văzut că doamna Lasconi caută susținere inclusiv din partea guvernului italian după ce i-a solicitat implicarea domnului Trump. Dar așa ceva nu este posibil, avem un președinte care iese din mandat pe 22 decembrie, un președinte care trebuie să facă un pas înapoi, să își dea demisia, după cum ar trebui să își dea demisia membrii CCR”, a spus Simion, în emisiunea Ancăi Alexandrescu („Culisele statului paralel”), emisiune în care fostul candidat independent la președinție Călin Georgescu a fost prezent de mai multe ori.

„Avem din păcate o lovitură de stat care arată cât de tare se tem de vocile libere. Arată cât de tare folosesc instituțiile statului împotriva celor care nu sunt de acord cu această lovitură de stat. Împotriva poporului, împotriva televiziunilor care nu se supun lor, prin intermediul CNA (Consiliul Național al Audiovizualului, n.r.), împotriva partidelor care sunt excluse de la posibilitatea de a guverna, sub pretextul europenismului și a valorilor europene”, a continuat liderul AUR.

Klaus Iohannis este „un presedinte pentru care acum, în noul parlament, vom avea voturi pentru iniția o suspendare a lui”, a anunțat Simion.

„Avem voturi ca să inițiem (pocedura de suspendare, n.r.) și apoi vom supune la vot. Mi-am făcut o listă de 20 de acțiuni pe care putem să le facem. De ce îmi era frică pe 10 septembrie, și de ce îmi e frică și acum – pentru că mulți oameni îmi scriu să ieșim în stradă, și se gândesc la 21 și 22 decembrie – mie îmi e frică că oamenii simpli să nu fie folosiți de către Klaus Iohannis să nu declare stare de urgență. Lumea nu o să se liniștească, dar nici nu trebuie să lăsăm românii să devină victime la provocări fel de fel, pentru că ăsta e planul”, a mai spus liderul AUR.

„Nu știu unde mai este separația puterilor în stat, dacă tot aparatul justiției este în genunchi și nu poate reacționa la un abuz evident, la încălcarea propriilor reguli de funcționare a Curții Constituționale. (…) Domnul avocat Gheorghe Piperea care a condus echipa de avocați ne-a expus toate variantele pe care le putem folosi. Astăzi spunea că așa ceva nu este posibil și, din ce știe el, nu există un precedent într-un stat al Uniunii Europene, într-un stat liber, de o astfel de implicare a puterii (anularea alegerilor, n.r.) și o astfel de lovitură de stat”, a mai susținut George Simion.

Anterior în cursul zilei de miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţia formulată de AUR împotriva hotărârii Curţii Constituţionale privind anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.

Motivul respingerii contestaţiei lui Simion este că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze o decizie a CCR.

În sesizarea depusă la Înalta Curte, preşedintele AUR arăta că decizia luată de judecătorii constituţionali în data de 6 decembrie este „un precedent extrem de periculos, întrucât încalcă articolul 2 din Constituţie, care prevede că «suveranitatea naţională aparţine poporului român şi se exercită prin reprezentanţii săi aleşi», repetabilă ori de câte ori puterea se vrea stabilă la putere, deci ne-înlocuibilă prin alegeri, iar pe de altă parte, este o motivaţie foarte serioasă pentru ca poporul să îşi piardă încrederea în democraţie, alegeri şi statul de drept”.

„Decizia CCR a anulat în totalitate procesul electoral. Nu doar turul I de scrutin a fost anulat, ci întregul proces electoral. Trebuie acum ca totul să fie luat de la capăt – minus, foarte probabil, candidaţii care vor fi invalidaţi pe parcurs pe motiv de note informative de la serviciile secrete. Se observă din motivarea deciziei CCR de vineri că singurele «probe» pe care s-a bazat decizia de anulare a întregului proces electoral sunt notele informative de la SRI, SIE şi Ministerul de Interne, aşa-zis desecretizate de CSAT. Nu există niciun motiv în acest moment, raţional sau emoţional, să credem că acest precedent nu va fi devenit un tipar de acţiune statală în viitoarele alegeri. (…) A veghea asupra procesului electoral nu înseamnă a-l anula, ci a nu permite ca evenimente sau fapte administrative ori electorale să îl împiedice sau să îl deturneze de la parcursul normal. Această atribuţie de a veghea se exercită în timpul, iar nu după alegeri”, mai scria în contestaţia depusă la ICCJ.

Marți seară, după ce partidele proeuropene au anunţat formarea unei noi coaliţii de guvernare, George Simion a afirmat că „ăştia sunt nenorociţii care şi-au bătut joc de alegerile prezidenţiale şi de voinţa românilor”.

„Comunicat comun al celor care ne acuzau pe noi, dacă mai ţineţi minte, aveau pancarte, Binomul PSD- AUR (…) Mai ţineţi minte, în campanie, ce ne acuzau useriştii, că noi suntem o creaţie a PSD, că facem alianţă cu PSD? Ei, comunicat de ultimă oră, alianţă PSD – USR – PNL – UDMR (…) Ăştia sunt nenorociţii care şi-au bătut joc de alegerile prezidenţiale şi de voinţa românilor. Ăştia sunt nenorociţii care se cramponează de putere. Vor să rămână ei”, a afirmat Simion, pe Facebook.

Liderul AUR a adăugat că speră ca românii să fie chemați cât mai repede la urne. „Noi o să rămânem loiali românilor şi celor spuse în timpul campaniei electorale. Mai devreme sau mai târziu, tot ajungem la vot. Sperăm să fie mai devreme”, a mai scris el.

Mandatul lui Klaus Iohannis se încheie în 21 decembrie 2024. Prin decizia din 6 decembrie, însă, prin care a anulat alegerile prezidențiale, Curtea Constituțională a stabilit că Iohannis rămâne în funcție „până la depunerea jurământului de președintele nou-ales”.

În noul Parlament, din totalul de 446 de deputați și senatori aleși pe 1 decembrie, 162 vin din partea partidelor de dreapta radicală: AUR, SOS și POT. Același număr de mandate îl au și PNL, USR și UDMR la un loc. În noul Parlament au intrat și politicieni care se află pentru prima dată în această postură, precum Lidia Vadim Tudor, Mugur Mihăescu sau Clotilde Armand.

Marți seară, PSD, USR, PNL, UDMR și grupul minorităților au convenit să participe împreună la constituirea unui guvern și a unei majorități parlamentare proeuropene. Programul de guvernare urmează să fie discutat într-o comisie comună, conform liderilor celor patru partide.

INTERVIURILE HotNews.ro