Germania a promis Republicii Moldova un nou pachet de asistență economică
Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a promis un ajutor suplimentar de 32,3 milioane de euro (33,08 milioane de dolari) Republicii Moldova din partea Berlinului pentru a ajuta la consolidarea țării împotriva numeroaselor efecte ale războiului din Ucraina vecină, relatează DPA și Agerpres.
Aceste fonduri urmează să fie utilizate, printre altele, pentru extinderea surselor de energie regenerabilă, promovarea eficienţei energetice şi dezvoltarea infrastructurilor municipale, au declarat, luni, delegaţii germani la cea de-a treia Conferinţă internaţională a donatorilor pentru Republica Moldova, care se desfăşoară la Paris.
La rândul său, ministrul german al dezvoltării economice, Svenja Schulze, a indicat că, din donaţia suplimentară, ministerul său va oferi 28,7 milioane de euro, ce vor fi utilizaţi în primul rând pentru a creşte eficienţa energetică a clădirilor. Guvernul german intenţionează să transmită un mesaj clar de solidaritate cu Republica Moldova, a spus Schulze.
„Cu acest sprijin, ajutăm Republica Moldova să-şi rupă dependenţa de aprovizionarea cu energie din Rusia, venind în acelaşi timp şi în ajutorul persoanelor aflate în dificultate pentru a trece iarna”, a afirmat ea.
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său din Republica Moldova, Maia Sandu, intenţionează să ia cuvântul la sfârşitul conferinţei. Vizita lui Baerbock la Paris are loc pe fundalul recentelor tensiuni franco-germane. O reuniune de luna trecută a guvernelor din cele două ţări a fost anulată în ultimul moment din cauza dezacordului cu privire la criza energetică în Europa, printre altele.
Peste jumătate de miliard de euro strâns la București pentru Rep. Moldova
O primă conferinţă a donatorilor a avut loc la Berlin în aprilie, iar o a doua la Bucureşti în iulie, colectându-se suma 600 de milioane de euro.
Republica Moldova a fost declarată candidat la aderarea la UE în luna iunie, alături de Ucraina.
Sute de mii de refugiaţi ucraineni au intrat în țara vecină cu o populație de numai 2,6 milioane de locuitori la începutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Între altele, este nevoie de sprijin pentru cei 90.000 de ucraineni rămaşi pe teritoriul Republicii Moldova. Republica Moldova este puternic dependentă de aprovizionarea cu gaze ruseşti, trecând în prezent prin cea mai mare criză energetică din istoria sa, tocmai în pragul iernii.
Populaţia suferă și din cauza inflației ridicate, la fel ca în alte părţi din Europa, în timp ce războiul împiedică comerţul Republicii Moldova cu Ucraina şi îi ameninţă securitatea.
În perioada premergătoare conferinţei, Franţa şi-a subliniat marea dorinţă de a sprijini Republica Moldova. Anul viitor, un alt eveniment internaţional similar este programat la Chişinău.