Sari direct la conținut

Germania, în linie dreaptă pentru alegerile generale. Parlamentul, dizolvat de președinte

HotNews.ro
Germania, în linie dreaptă pentru alegerile generale. Parlamentul, dizolvat de președinte
Cancelarul federal Olaf Scholz (SPD) Sursa foto: Michael Kappeler / DPA / Profimedia

Președintele german Frank-Walter Steinmeier a dizolvat vineri camera inferioară a parlamentului țării pentru a pregăti terenul pentru alegerile anticipate din 23 februarie, în urma prăbușirii coaliției tripartite a cancelarului Olaf Scholz, relatează Reuters.

Scholz a pierdut un vot de încredere în parlament la începutul acestei luni, după ce ieșirea din coaliție a liberalilor a lăsat guvernul său fără o majoritate legislativă.

Moțiunea de cenzură a dat startul campaniei electorale în Germania. Candidatul conservator Friedrich Merz, despre care sondajele sugerează că ar putea să îl înlocuiască pe Scholz, a ieșit la atac și a acuzat guvernul în exercițiu că a impus reglementări excesive și a înăbușit creșterea economică.

Conservatorii au un avans confortabil de peste 10 puncte față de socialiștii lui Scholz în majoritatea sondajelor. De asemenea, partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) devansează ușor partidul SPD, în timp ce Verzii ocupă locul al patrulea.

Partidele principale au refuzat să guverneze cu AfD, însă prezența sa complică aritmetica parlamentară, făcând mai probabile coalițiile dificile.

Germania va organiza noi alegeri pe 23 februarie, la unsprezece săptămâni după prăbușirea coaliției de guvernare a cancelarului Olaf Scholz.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro